Conecteaza-te cu noi

Actual

Patru bărbați au ajuns ieri în spatele gratiilor de la Penitenciarul Poarta Albă

Published

on

În cursul zilei de ieri, 16 decembrie, patru bărbați din județul Constanța au ajus în spatele gratiilor de la Penitenciarul Poarta Albă.

Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, la data de 16 decembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au identificat un bărbat, de 32 de ani, pe numele căruia Judecătoria Medgidia a emis un mandat de executare a pedepsei de 1 an și 6 luni de închisoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub inflența alcoolului.

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au identificat un bărbat, de 43 de ani, pe numele căruia Tribunalul Constanța a emis un mandat de executare a pedepsei de 1 an, 7 luni și 20 de zile de închisoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.

Polițiști din cadrul Poliției orașului Ovidiu au identificat un bărbat, de 47 de ani, pe numele căruia Judecătoria Constanța a emis un mandat de executare a pedepsei de 4 ani de închisoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub inflența alcoolului.

Advertisement

Polițiști din cadrul Postului de Poliție Grădina au identificat un bărbat, de 29 de ani, pe numele căruia Judecătoria Constanța a emis un mandat de executare a pedepsei de 1 an, 7 luni și 426 de zile de închisoare, sub aspectul săvârșirii de infracțiuni la regimul rutier.

Persoanele în cauză au fost escortate și încarcerate în Penitenciarul Poarta Albă.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions