Conecteaza-te cu noi

Actual

Patru cetățeni afgani, ascunși într-un camion! Au fost prinși la vama Negru Vodă

Published

on

Poliţiştii de frontieră români și bulgari au descoperit, ascunși într-un camion condus de un cetățean turc, patru cetăţeni afgani, care au încercat astfel să intre ilegal în România. Cazul a fost preluat de către poliţiştii de frontieră bulgari pentru continuarea cercetărilor și dispunerea măsurilor legale ce se impun.

În data de 22.11.2018, la P.T.F. comun Negru Vodă – Kardam, judeţul Constanţa,  s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul turc, S.N., în vârstă de 61 de ani, care conducea un camion marca DAF cu semiremorcă, înmatriculat în România.

Echipa comună de control, formată din polițiști de frontieră români și bulgari, a procedat la verificarea mijlocului de transport cu aparatul pentru detectarea concentrației dioxidului de carbon, care a indicat valori ridicate. Astfel, s-a efectuat un control amănunțit asupra semiremorcii camionului, în interiorul acesteia fiind descoperite, printre marfă, patru persoane.

În cadrul primelor cercetări, s-a stabilit că cei în cauză sunt cetățeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 13 și 17 ani, fără documente de identitate asupra lor, care au declarat că intenționau să ajungă într-un stat din Vestul Europei. Șoferul mijlocului de transport a declarat că nu avea cunoștință despre prezența persoanelor descoperite de către polițiștii de frontieră în semiremorca camionului.

Advertisement

În baza acordului româno – bulgar, cazul a fost preluat de către autorităţile de frontieră din R. Bulgaria, în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impun.      

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions