Conecteaza-te cu noi
drumuri judetene

Societate

Pentru prima oară în România, cuib cu 7 pui de barză

Published

on

Numărătoarea berzelor albe din România s-a încheiat cu un total de 3.206 cuiburi introduse cu ajutorul aplicației ”Uite, Barza!”. Cel mai important – în perioada 25 iunie – 31 iulie 2019 utilizatorii aplicației dezvoltate de Societatea Ornitologică Română cu sprijinul companiilor Enel din România au descoperit un număr de 693 de cuiburi noi.

Berzele – cifrele din 2019
2019 este anul cu cele mai multe cuiburi recenzate cu ajutorul aplicației. Au fost înregistrate 3.206 cuiburi, dar numai 2.788 au fost validate.

”Pentru a valida un cuib, trebuie ca acesta să fie recenzat pe loc, nu din mașină. Ne-am trezit cu cuiburi aflate la 5 kilometri distanță de locul unde fuseseră introduse, și așa am ajuns la cifra de 2.788 de cuiburi validate. Din acestea, multe au fost recenzate de două sau trei ori, de mai mulți utilizatori. După ce am suprapus intrările dublate sau chiar triplate, am rămas cu un număr de 1.901 cuiburi. Din acestea, 1.105 cuiburi de barză sunt amplasate pe stâlpii de electricitate, iar 626 de cuiburi de pe stâlpi au cuib artificial montat de furnizorii de energie electrică din România. Ca număr de păsări, avem un total de 6.580 de păsări din care 3.044 sunt adulți”, a declarat Ovidiu Bufnilă, responsabilul de comunicare al SOR.

Top județe cu berze
În 2019, are loc o nouă schimbare în clasamentul județelor și localităților unde au fost numărate cele mai multe cuiburi de barză.
Suceava – 230 cuiburi
Harghita – 211 cuiburi
Călărași – 162 cuiburi
Constanța – 160 cuiburi
Tulcea – 139 cuiburi
Botoșani – 92 cuiburi
Timiș – 71 cuiburi
Ialomița – 70 cuiburi

Top localități cu berze

Siculeni (HR) – 42 cuiburi
Luncavița (TL) – 38 cuiburi
Turcoaia (TL) – 38 cuiburi
Murighiol (TL) – 37 cuiburi
Isaccea (TL) – 35 cuiburi
Vicovu de Sus (SV) – 32

Cuiburi extreme
Cel mai Nordic cuib de barză numărat în 2019 se află în județul Botoșani, în comuna Cotușca.
Cel mai sudic cuib de barză numărat în 2019 este în județul Teleorman, comuna Bujoru
Cel mai estic cuib de barză numărat în 2019 se află în județul Tulcea, la Sfântu Gheorghe.
Cel mai vestic cuib de barză numărat în 2019 se află în județul Arad, la Nădlac.
Cuibul situat la cea mai mică altitudine în 2019, 1 metru peste nivelul mării, se află la Pardina, județul Tulcea.
Cuibul situat la cea mai mare altitudine în 2019, 985 de metri peste nivelul mării, se află la Moldova-Sulița, județul Suceava.

Recordul de pui în 2019

Numărătoarea berzelor albe a adus în 2019 un record absolut pentru un cuib de barză din România. Pentru prima oară, avem un cuib cu 7 (șapte) pui de barză albă. Cuibul se află în satul Horodnic de Sus din județul Suceava, iar numărul record de pui a fost înregistrat de biologul Lucian Fasolă Mătăsaru.

Advertisement

Berzele pot avea între 1 și 7 pui, dar este foarte greu pentru un cuplu să îi crească pe toți cu succes, părinții trebuie să aibă la dispoziție resurse foarte bogate de hrană pentru a-i crește pe toți. Până acum, în baza de date a SOR au mai existat cuiburi cu șase pui, dar acesta este primul cuib în care părinții reușesc să crească șapte. Astfel de cazuri sunt extrem extrem de rare și unul dintre ele a mai fost înregistrat anul trecut în Bulgaria.

”Acesta este primul caz cu șapte pui și va trebui să facem un nou update de aplicație, noi nu avem nici măcar posibilitatea de a introduce șapte pui, nu ne așteptam să se întâmple acest lucru”, a mai spus Ovidiu Bufnilă de la SOR.

Datele care ajută berzele
Munca utilizatorilor ”Uite, Barza!” s-a încheiat, dar abia de acum încep să se vadă efectele benefice ale aplicației. Datele preluate sunt acum în plin proces de sintetizare. Cuiburile au fost validate, dar specialiștii de la SOR pregătesc statisticile pentru furnizorii de energie electrică din România. Sunt sortate cuiburile care au nevoie de ajutorul companiilor de distribuție. Acolo unde cuibul pune rețeaua electrică în perciol, acolo unde firele neizolate pun viața berzelor în pericol, este nevoie de suport de cuib artificial. Toți acești stâlpi sunt acum analizați, iar situația lor va fi livrată de SOR către operatorii de distribuție a energiei electrice din grupurile Enel, CEZ, E-On și Electrica, astfel încât electricienii să poată monta cuiburile artificiale pe stâlpi. Acestea pot fi montate doar până în luna martie, când revin păsările la cuibărit, iar SOR va livra punctele GPS unde se află cuiburile care au nevoie de ajutor. 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions