Actual
Percheziții în Constanța și Năvodari, la persoane care vindeau telefoane mobile contrafăcute

Published
1 an agoon

Astăzi, 18 august, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Biroul Investigații Criminale, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au pus în aplicare 10 mandate de percheziție domiciliară, unul în municipiul Constanța, unul în orașul Năvodari, 2 în județul Ilfov și 6 în municipiul București, în cadrul unui dosar penal care vizează comiterea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, înșelăciune, uz de fals și punerea în circulație a unor produse purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.
Din cercetări a reieșit că, în perioada aprilie-august 2022, 4 femei, cu vârste cuprinse între 15 și 30 de ani și 6 bărbați, cu vârste cuprinse între 21 și 40 de ani, ar fi publicat pe o platformă de vânzare-cumpărare online anunțuri privind telefoane mobile susceptibile a fi contrafăcute.
În urma perchezițiilor, au fost descoperite mai multe înscrisuri și bunuri utile cauzei, acestea fiind ridicate, în vederea continuării cercetărilor.
Totodată, 8 persoane (4 femei și 4 bărbați) bănuite de comiterea faptelor au fost depistate și conduse la sediul Poliției, pentru audieri.
Prejudiciul cauzat este de aproximativ 50.000 de lei.
În cauză, sunt continuate cercetările, în vederea stabilirii întregii activități infracționale.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.
La activități au participat luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța și ai Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, precum și polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța și ai Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta
Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!
