Conecteaza-te cu noi

Actual

Percheziții în Constanța și Tulcea! Un englez și un român, reținuți pentru trafic de droguri de risc!

Published

on

La data de 10.10.2017, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Tulcea au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaților E.E.A.C, cetățean englez, și B.L. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc.
În  cauză există suspiciunea rezonabilă că în cursul lunii iunie 2017 inculpatul E.E.A.C., cu ajutorul inculpatului B.L., a înființat o cultură de cannabis indoor, cu scopul comercializării drogurilor obținute. În urma efectuării a 2 percheziții domiciliare (în judeţele Tulcea și Constanța) la imobilul situat în comuna Dăeni, județul Tulcea a fost identificată o cultură de cannabis, amenajată cu sistem de iluminare şi încălzire specială pentru creşterea plantelor, compusă din 53 de plante de cannabis, în diferite stadii de dezvoltare, dintre care 19 cu inflorescență, precum și diferite cantități de cannabis, în total 6.768,81 grame masă verde şi uscată. În autovehiculul inculpatului B.L. a fost găsită cantitatea de aproximativ 5 grame de cannabis. În urma percheziționării unui colet ridicat de la o firmă de curierat, destinat inculpatului B.L., au fost identificate 65  semințe de cannabis. Totodată, cu ocazia perchezițiilor efectuate în cauză au fost ridicate sume de bani, telefoane, HDD-uri și tablete. La data de 11.10.2017, la solicitarea DIICOT – Biroul Teritorial Tulcea, Tribunalul Tulcea a dispus arestarea preventivă la domiciliu pe o durată de 30 de zile, față de ambii inculpați. Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul S.C.C.O. Tulcea și B.C.C.O. Constanța. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția de Operațiuni Speciale. Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul I.P.J. Tulcea. Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions