Ieri, 19 iunie, ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciile Județene Anticorupție Vaslui, Iași și Constanța, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, au efectuat 4 percheziții domiciliare (3 în județul Vaslui și una în județul Constanța).
Trei dintre locațiile percheziționate aparțin unor agenți de poliție care, la momentul comiterii faptelor, își desfășurau activitatea în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de influență, luare de mită și dare de mită, trafic de influență și acces ilegal la un sistem informatic, constând în primirea de sume de bani de la diverse persoane, pentru a nu lua măsuri legale în cazul constatării unor abateri contravenționale, precum și pentru alte demersuri în legătură cu îndatoririle de serviciu.
Procurorul de caz a dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui agent de poliție, urmând ca astăzi, 20 iunie, să fie prezentat în fața unui judecător de drepturi și libertăți cu propunerea de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile. În cazul unui alt agent de poliție a fost instituită măsura controlului judiciar.
”Pe parcursul activităților efectuate în dosarul penal s-a beneficiat de sprijinul conducerii IPJ Vaslui și a IGJR.
Direcția Generală Anticorupție își reafirmă angajamentul în combaterea tuturor formelor de corupție și susținerea principiilor de integritate în rândul personalului Ministerului Afacerilor Interne, acționând constant pentru identificarea și sancționarea comportamentelor care încalcă legea și compromit încrederea cetățenilor în instituțiile statului.”, au precizat reprezentanții Direcției Generale Anticorupție.
Foto: Ilustrativ