Conecteaza-te cu noi

Actual

Percheziţii la Constanţa. 4 persoane au fost reţinute pentru contrabandă cu ţigări

Published

on

În cursul zilei de ieri, polițiști din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Constanța, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale al I.P.J. Constanța au pus în aplicare 8 mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

Cu ocazia descinderilor au fost identificate și ridicate, în vederea indisponibilizării, 27.000 de țigarete de diferite mărci, fără a avea aplicate timbre de accizare, susceptibile a proveni din activitatea de contrabandă, dar și mai multe sume de bani (8.100 de lire sterline, 6.200 de euro, 3.450 de lei).

La sediul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța au fost conduse pentru audieri 4 persoane, cu vârste cuprinse între 34 și 68 de ani.

În urma probatoriului administrat în cauză, acestea au fost reținute pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentate instanței de judecată cu propuneri corespunzătoare.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions