Conecteaza-te cu noi

Politica

Persoanele de peste 65 de ani au voie doar DOUĂ ORE să părăsească locuința

Published

on

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunțat că a fost emisă o nouă Ordonanță Militară, cea de-a treia, prin care se introduc noi restricții de circulație, care se aplică de pe 25 martie, de la ora 12:00. Astfel, persoanele cu vârsta împlinită de 65 de ani au voie să iasă din locuință doar între orele 11:00 și 13:00. Totuși, anumite categorii beneficiază de excepții.

”Cea mai gravă criză din ultimii zeci de ani a cuprins și România. Ne-a determinat să acționăm imediat și să luăm măsuri mai dure. Comportamentul nostru, al tuturor, va face diferența în zilele ce vor urma. Îi îndemn pe cei care nu conștientizează pericolul să se trezească, pentru că nu ne jucăm cu sănătatea publică. Noaptea trecută, Poliția și Jandarmeria au declanșat cea mai amplă operațiune de după 1990. Sunt mulți români care nu conștientizează pericolul la care se expun și la care îi expun și pe alții.

Am emis a treia Ordonanță Militară:

– se interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței, cu excepțiile:

Advertisement

– deplasările profesionale

– deplasările pentru bunuri, asistență medicală ce nu poate fi amânată

– deplasările pentru îngrijirea copilului, persoanelor vârstnice, copiilor cu dizabilități

– deplasările scurte

– deplasarea în scopul donării de sânge, în scop umanitar, de voluntariat, de activități agricole sau ale producătorilor agricoli

Advertisement

Circulația persoanelor cu vârsta celor care au împlinit 65 de ani este permisă doar între 11 și 13 pentru cumpărături, asistență medicală, îngrijirea unui minor, asistența altor persoane vârstnice, activitate fizică individuală, nevoile animalelor de companie.. Circulația lor este permisă și în afara orelor prevăzute dacă se face în interes profesional: profesori, medici, oameni de afaceri. ”, a declarat Marcel Vela.

Sursa: stiripesurse.ro.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions