Connect with us

Politica

PES Activists Constanța, în ședință de constituire

Mihaela Tîrpan

Publicat

la data de

Sambata, 01.07, în sala mică a Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanța s-a desfășurat sedinta de constituire a structurii de conducere a Party Of European Socialists (PES) Activists Romania – Constanta, in prezenta unui prezidiu compus din: Victor Negrescu, Presedinte PES Activists Romania si actual Ministru al afacerilor europene, Janina Sitaru, Secretar General PES Activists Romania, Decebal Fagadau, Primarul Municipiului Constanta, Mariana Gaju, Primarul Comunei Cumpana, Nicolae Moga, Senator PSD și George Gabriel Visan, Deputat PSD. “Intrucat aceasta organizatie este integrata in structurile Partidului Social Democrat, atat la nivel central, cat si teritorial, noilor alesi le-au fost alaturi colegii de la PSD, OFSD, TSD, LTSD si LSSD Constanta, reflectand spiritul de colaborare si coeziune specifice”, se arată într-un document de presă remis redacției.

Noua echipa coordonata de Paul Chisnoiu (presedinte/coordonator judetean), din care fac parte Razvan Petrescu (prim-vicepresedinte), Cristina Papazian (vicepresedinte/coordonator municipal), Adrian Ghita (vicepresedinte), Dan Patrascu (vicepresedinte), Nicola Bafani (secretar executiv) si Maria-Magdalena Ciocan (secretar), si-a prezentat platforma program axata pe patru arii complexe: cultura, sanatate, mediu inconjurator si social, toate in context european si incluzand toate categoriile de varsta, intrucat PES Activists nu are limita de varsta.

In prezent, in Romania exista peste 10 000 de activisti in cadrul PES, care se implica la nivelul politicii europene prin intermediul Partidului Socialistilor Europeni (PES) si a retelei de simpatizanti de stanga. Pentru mai multe informatii pot fi accesate www.pes.ro si/sau paginile Facebook aferente.

 

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Politica

Finanțistul Huțucă (PNL), despre efectele OUG 114: “Sunt îngrozitoare, abrogați anomalia”

Mihaela Tîrpan

Publicat

la data de

Scris de

Deputatul Bogdan Hușucă, președintele PNL Constanța, a vorbit, marți, în Paralment, despre efectele OUG 114 asupra mediului de afaceri, a economiei, dar și a oamenilor simplu. Huțucă susține că efectele sunt “îngrozitoare” și le cere guvernanților să-și asume răspunderea și să abroge “anomalia”. Declarația parlamentarului constanțean a fost susținută la prezentarea moțiunii simple îmdreptată împotriva ministrului Finanțelor, Eugen Teodorovici.

Iată mesajul pe care Bogdan Huțucă l-a postat și pe pagina sa de Facebook:

Am explicat pe cât de simplu am putut că unele decizii ale actualului ministru, precum OUG 114, afectează negativ mediul de afaceri, locurile de muncă, stabilitatea economiei și mai ales nivelul de trai pentru toți românii. Toți românii!
Efectele OUG 114 sunt îngrozitoare:

– Cursul de schimb valutar a ajuns la maximul istoric
– Tinerii au probleme în a accesa credite
– Au lovit în băncile și companiile cu capital românesc
– Statul se împrumută astăzi mai greu și la dobânzi mai mari
– Au lovit în producția românească de energie
– Au Crescut prețul la energie și gaze naturale pentru români
– Au crescut prețul la abonamentele de comunicații
– Vor să naționalizeze mascat pensiile private

Cine suportă costurile acestor legi proaste? Românii! 
În timpul ăsta, Teodorovici, Vâlcov și ceilalți pesediști ne râd în nas. 
Asumați-vă răspunderea! Abrogați anomalia!

Comments

comments

Continuă să citești

Politica

Marian Crușoveanu (PNL), mesaj pentru liderii ALDE: “Votul alături de PNL în CJ va însemna că vă doriți într-adevăr o schimbare”

Mihaela Tîrpan

Publicat

la data de

Scris de

Liderii ALDE au venit, la finalul săptămânii trecute, la Constanța pentru a-și prezenta activiățile premergătoare campaniei electorale în vederea alegerii de către România a viitorilor europarlamentari. ALDE Constanța nu are niciun candidat pe lista propusă, însă a fost gazda președintelui Călin Popescu Tăriceanu, care a și anunțat că alianța PSD – ALDE nu funcționează la Constanța. Prin urmare, și la viitoarele alegeri formațiunea politică este pregătită să meargă pe propriul drum. Gabriel Daraban este soluția pe care ALDE o vede pentru Primăria Constanța și astfel partidul a cărei activitate este coordonată de fostul premier Tăriceanu devine prima care își anunță oficial candidatul pentru funcția de primar al municipiului reședință de județ.

Revenind la situația tensionată în care se află cele două formațiuni din alianță, Tăriceanu a punctat în mod clar faptul că PSD și ALDE nu colaborează la Constanța și că cei care conduc nu lucrează pentru cetățeni, iar acest aspect este tranșat scurt, într-o postare pe Facebook, de consilierul județean Marian Crușoveanu de la PNL.

“Aceste declarații sunt o ocazie excelentă să demonstrați președintelui vostru că ALDE nu susține PSD pe plan județean și că într-adevăr își dorește un fel de renaștere a Constanței, prin ideea ca orașul și județul nostru să redevină un simbol de succes administrativ și economic, prin care respectul pentru cetățean să fie pe primul loc. În aceeași ordine de idei, aveți șansa să demonstrați și constănțenilor că sunteți oameni serioși, cinstiți și de onoare. Astfel de oameni își țin cuvântul, sunt consecvenți cu ideile lor și nu spun vorbe doar de ochii lumii”, scrie liberalul Marian Crușoveanu pe pagina sa de Facebook.

Iată mesajul complet: 

Pentru aleșii ALDE
Am citit astăzi în presă despre evenimentul ALDE organizat la Constanța sâmbăta trecută. Am văzut, de asemenea, și declarația președintelui vostru, Călin Popescu-Tăriceanu și am reținut faptul că a subliniat, într-un mod diplomatic, faptul că la Constanța nu există colaborare între PSD și ALDE. Mai mult, acesta a evidențiat faptul că, atât cei care au condus, cât și cei care conduc Constanța, nu lucrează în beneficiul cetățenilor, ci în beneficiul propriu, ceea ce înseamnă că, practic și declarativ, ALDE se află într-o opoziție sau cel puțin dorește să fie în opoziție față de PSD, pe plan județean. Totodată, declarațiile sale au fost susținute și întărite de către președintele Organizației Municipale.
Aceste declarații sunt o ocazie excelentă să demonstrați președintelui vostru că ALDE nu susține PSD pe plan județean și că într-adevăr își dorește un fel de renaștere a Constanței, prin ideea ca orașul și județul nostru să redevină un simbol de succes administrativ și economic, prin care respectul pentru cetățean să fie pe primul loc. În aceeași ordine de idei, aveți șansa să demonstrați și constănțenilor că sunteți oameni serioși, cinstiți și de onoare. Astfel de oameni își țin cuvântul, sunt consecvenți cu ideile lor și nu spun vorbe doar de ochii lumii. 
La sfârșitul lunii va fi ședința Consiliului Județean, ceea ce va reprezenta o ocazie să înfăptuiți vorbele. Așteptăm să vedem dacă reprezentanții ALDE doresc să fie consecvenți cu ceea ce declară și să voteze alături de PNL, care se află într-o opoziție dură față de PSD- ceea ce știți foarte bine. Votul alături de PNL în Consiliul Județean va însemna că vă doriți într-adevăr o schimbare pe plan județean, astfel încât să nu rămână doar vorbe în vânt cele afirmate zilele trecute. Și nu pentru a fi pe placul meu sau al PNL, ci pur și simplu pentru a fi consecvenți cu cele afirmate de către liderii voștri.

Comments

comments

Continuă să citești

Politica

(Video) Tăriceanu se desparte de PSD pe tema alegerilor în două tururi!

Tatian Iorga

Publicat

la data de

Scris de

Ideea de a reveni la alegerea primarilor din două tururi de scrutin, dacă niciunul dintre candidați nu obține cel puțin 50% plus unu din voturi, așa cum a fost până în 2008, nu e de ieri, de azi. Încercări au tot fost de-a lungul timpului, însă, până în prezent, nu s-a ajuns la niciun rezultat, în special din cauza opoziției vehemente a PSD în Parlament, formațiunea care a deținut mulți ani supremația în Legislativ. O încercare eșuată a avut loc în urmă cu trei ani, înaintea alegerilor locale, când liberalii au insistat să fie reintrodusă, pe ultima sută de metri, alegerea primarilor din două tururi. Atunci, liberalii au insistat ca Guvernul condus la vremea respectivă de Dacian Cioloș să-și asume răspunderea și să dea o ordonanță de urgență pe această temă. Replica premierului tehnocrat nu s-a lăsat așteptată, Cioloș spunând că nu poate să-și asume ceva ceea ce parlamentarii nu vor.

Pentru că ne apropiem cu pași repezi de un nou scrutin, ideea revenirii la alegerile în două tururi ocupă din nou agenda publică, mai ales în urma insistențelor USR, care a depus în Parlament un proiect în acest sens. Prezent la Constanța, la finele săptămânii trecute, președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat că formațiunea sa este categoric în favoarea alegerii primarilor în două tururi.

„Pentru că nu avem certitudinea câștigării a cât mai multor mandate de primar, noi susținem că alegerile locale pentru funcția de edil-șef să se facă în două tururi de scrutin. Măsura va fi discutată atunci când o să intre în dezbatere legea de organizare a alegerilor locale. Pentru noi (alegerea primarilor dintr-un singur tur – n.r.) e un handicap, în timp ce pentru partidele mari e un avantaj nemeritat“, a spus Tăriceanu.

Liberal-democrații lui Călin Popescu-Tăriceanu au mai punctat că această telenovelă cu revenirea la scrutinul din două tururi pentru primari putea fi încheiată de fostul premier Dacian Cioloș, în 2016, printr-o simplă ordonanță de urgență, dar „nu a vrut să facă lucrul acesta“.

USR și PLUS așteaptă minunea de la ALDE!

Prezent la rândul său la Constanța, tot la finalul săptămânii trecute, Dacian Cioloș a replicat liberalilor că e mai ușor să arunci problema în cârca altora decât să o rezolvi tu.

„ Am spus și susțin în continuare alegerea primarilor din două tururi. E cel mai democratic. Reintroducerea unei astfel de măsuri e una politică și trebuie asumată în Parlament, pentru că, altfel, oricând Legislativul poate să schimbe această decizie. Atunci, în 2016, am folosit un exercițiu de logică: Vor partidele din Parlament alegeri în două tururi? Iar dacă da, de ce au nevoie de o ordonanță de urgență? Dacă Guvernul dă o OUG, nu cumva există riscul ca tot o majoritate să anuleze ordonanța după alegeri, ceea ce duce implicit la anularea scrutinului. Și, atunci, cine e de vină? În 2016, toată lumea arunca pisica la Guvern pentru că era tehnocrat și le putea lua pe toate. Toată mizeria pusă în 25 de ani sub preș era scoasă atunci și aruncată la Guvernul tehnocrat în care puteai să dai, pentru că era an electoral. (…) Punctul meu de vedere a fost și atunci clar, cum este și acum: avem nevoie de alegeri în două tururi. Și, acuma, eu îl invit pe domnul Tăriceanu să susțină (proiectul -n.r.) alături de PNL, alături de USR, alături de PMP, alături de UDMR, că eu cred că numai PSD nu este de acord cu două tururi. Păi atunci ce discuție mai avem? Hai să votăm legea. Săptămâna viitoare poate fi gata votată legea și avem alegeri în două tururi. Și eu o susțin. Mă duc și-l felicit pe domul Tăriceanu, dacă face lucrul ăsta. Dar să-l facă!“, a spus Cioloș.

Ideea revenirii alegerii primarilor din două tururi este susținută și de USR, care prin vocea liderului Dan Barna a spus că măsura este unul din punctele principale ale campaniei „fără penali în funcții publice“.

„În prezent, reprezentativitatea unor primari se bazează pe votul a 8 sau 12% din electorat, ceea ce este ridicol. Am folosit toate instrumentele legale pentru modificarea legii alegerilor locale. Am văzut acum că și ALDE începe să dea semnale că ar trebui să revenim la alegerea primarilor din două tururi, ceea ce este un lucru bun. Faptul că au pusee de normalitate e surprinzător, dar lăudabil“, a subliniat Barna.

Așadar, în condițiile în care și ALDE, partenerul de alianță al PSD, dorește revenirea alegerii primarilor din două tururi, sunt șanse mari ca alegerile locale din 2020 să fie mult mai interesante, iar scrutinul pentru primar să se desfășoare în două etape. Timpul ne va demonstra dacă, într-adevăr, ALDE va întoarce armele împotriva PSD sau dacă declarațiile lui Tăriceanu sunt doar pentru a da bine în ochii electoratului.

 

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: