Connect with us

Actual

Peste 1.000 de persoane în dificultate, asistate pe litoral de pompierii IGSU

Publicat

la

Începând cu data de 30 iunie a.c., peste 250 de pompieri sunt la datorie, zilnic, în staţiunile de pe litoral, pentru ca românii să aibă o vacanță fără evenimente care să le pună viața în pericol. Tehnica specifică de intervenție (ambarcațiuni, ambulanțe SMURD, autospeciale de stingere a incendiilor, șenilate) susține misiunile orientate spre siguranța celor care au ales să-și petreacă timpul liber pe litoral.

Astfel, în prima lună de la operaționalizarea punctelor de prim ajutor ale pompierilor, 1.147 persoane aflate în dificultate au fost asistate medical (314 la corturile amplasate pe plajă, 831 de către echipajele care au încadrat ambulanțele SMURD aflate în punctele de prim-ajutor și alte două persoane de pompierii din punctele temporare de stingere).

Cele mai multe persoane asistate medical s-au adresat echipajelor din stațiunea Eforie Nord – 225, dintre care 94 au fost transportate la spital, urmată de Costinești – 208, dintre care 96 au fost transportate la spital, Vama Veche – 163, dintre care 89 transportate la spital, Năvodari – 151, dintre care 76 transportate la spital, Mamaia – 149, dintre care 97 transportate la spital, Saturn – 142, dintre care 91 transportate la spital, Techirghiol – 90 persoane asistate medical, 43 dintre acestea fiind, ulterior, transportate la spital și Corbu – 17, dintre care 7 persoane au necesitat transportul la spital, iar alte două persoane au primit asistență medicală din partea echipajului ce deservește punctul temporar de stingere Crucea.

Salvatorii care au încadrat șenilatele existente pe litoral au desfășurat 36 misiuni destinate transportului persoanelor cu diferite afecțiuni medicale în punctele de prim ajutor de pe plaje sau la ambulanțe, în vederea preluării și transportării acestora către unitățile spitalicești.

De asemenea, în perioada de referință, colegii noștri au recuperat din mediul acvatic 13 persoane.

Totodată, pompierii din cele 11 puncte temporare de stingere au acționat pentru lichidarea a 107 de incendii.

Pe linie preventivă, în luna iulie a.c., inspectorii de prevenire au participat la acțiuni de promovare a mesajului informativ-educativ în rândul turiștilor, precum şi la activităţi de îndrumare, instruire şi control pe linia respectării măsurilor de apărare şi stingere a incendiilor.

Personalul specializat a executat, în cursul lunii care tocmai s-a încheiat, 167 controale pe linia prevenirii incendiilor la unități de turism, cluburi, discoteci și restaurante. Pe timpul verificărilor efectuate au fost aplicate 1.087 avertismente și 259 amenzi în cuantum de 376.000 lei.

Pe lângă controalele tematice planificate s-au executat şi controale inopinate, pe timpul zilei și pe timpul nopţii, în perioadele de weekend sau sărbători legale.

INFORMAȚII BACKGROUND

Proiectul, lansat la inițiativa Departamentului pentru Situații de Urgență în anul 2016, urmăreşte îmbunătăţirea modului în care este acordată asistenţa medicală de urgenţă şi creşterea gradului de securitate a cetăţenilor, prin mobilizarea forţelor şi mijloacelor tehnice specifice intervenţiei în cazul producerii diverselor situaţii de urgenţă.

Pentru creșterea gradului de siguranță a turiștilor care aleg să-și petreacă vacanța pe litoral, în zonele cu afluență mare de persoane din județul Constanța, în data de 30 iunie a.c. au fost operaționalizate 25 puncte de lucru temporare, repartizate după cum urmează:11 puncte de stingere a incendiilor, în localitățile Urluia/Adamclisi, Crucea, Băneasa, Valea Dacilor, Ovidiu, Valu lui Traian, Stațiunea Mamaia, Eforie Nord, Techirghiol, Costinești, Vama Veche; acestea sunt încadrate fiecare cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă; Puncte de prim ajutor, în localitățile Corbu, Mamaia Nord /Năvodari, Mamaia, Eforie Nord, Techirghiol, Costineşti, Saturn-Venus și Vama Veche; acestea sunt dotate cu corturi, ambulanțe și șenilate;6 puncte de salvare acvatică, în Portul Turistic Tomis, Lacul Siutghiol (Ovidiu și Baza UMC), Portul Belona (Eforie Nord), Lacul Techirghiol și Portul turistic Mangalia; acestea sunt încadrate fiecare cu o ambarcațiune.

O atenție deosebită este acordată și eficientizării misiunilor de răspuns la situații ce pot apărea pe autostrada A2. Astfel, în fiecare weekend, în perioada sezonului estival, mai multe echipaje de pompieri asigură intervenţiile în situații de urgență (inclusiv cele medicale) pe tronsoane prestabilite, cu personal și tehnică din cadrul ISU Călărași, ISU Ialomiţa şi ISU Bucureşti-Ilfov.

Comments

comments

Continuă să citești
Apasă pentru a comenta

Trebuie să te autentifici pentru a scrie un comentariu Login

Lasă un răspuns

Actual

Un autoturism s-a răsturnat în apropiere de Sinoe. Două persoane, transportate la spital

Publicat

la data de

Scris de

În cursul acestei seri, în jurul orei 22.15, în județul Constanța a avut loc un grav accident rutier. Un autoturism s-a răsturnat în apropierea localității Sinoe.

Din primele informații, o persoană este încarcerată. La fața locului intervin mai multe echipaje de salvare, respectiv o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Stației de pompieri Midia, precum și un echipaj SMURD B.

Știre în curs de actualizare.

Update: Din accidentul rutier au rezultat 2 victime, conștiente, cooperate, ieșite din autoturism până la sosirea echipajelor. Acestea au fost preluate de către un echipaj SMURD B și o ambulanță SAJ.

Foto: ISU Constanța

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

Un microbuz a intrat într-o remorcă încărcată cu baloți, în Ostrov. Două persoane sunt inconștiente

Publicat

la data de

Scris de

Un grav accident rutier s-a produs în această seară, în jurul orei 21.50, în județul Constanța. Un microbuz de călători a intrat într-i remorcă încărcată cu baloți.

Potrivit Biroului de presă al ISU Constanța, la intrarea în localitatea Ostrov, un microbuz cu 7 persoane a intrat într-o remorcă încarcată cu baloți.

2 persoane sunt inconștiente, restul au coborât din microbuz, conștiente și cooperante.

La fața locului intervine PTS Baneasa, Detașamentul de pompieri de la Cernavodă, cu 1 SMURD B, Detașamentul Medgidia cu 1 ATPVM, precum și Serviciul de Ambulanță, cu 3 ambulanțe tip B.

Știre în curs de actualizare.

Update: În microbuz se aflau 8 persoane, respectiv 7 pasageri și șoferul. Două victime au fost încarcerate. Una dintre ele,  inconștientă declarată decedată, cealalată conștientă, cooperantă, preluată de ambulanță SAJ.
Restul persoanelor nu au nevoie de îngrijiri medicale.

Update2: Oficial din partea Biroului de presă al IPJ Constanța

Astăzi, în jurul orei 22:00, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN 3 în localitatea Ostrov.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că impactul s-a produs între un microbuz și o remorcă tractată de un tractor.

În urma accidentului a rezultat decesul la fața locului a unui pasager și rănirea ușoară a altuia, ambii aflându-se în microbuz.

Foto: Ilustrativ

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

Trei bărbați s-au înecat azi în mare. Unul dintre ei era salvamar

Publicat

la data de

Scris de

Azi, 8 august, în decurs de câteva ore, trei bărbați și-au pierdut viața în mare. Unul dintre ei, un tânăr în vârstă de 23 de ani, din Suceava, s-a prăpădit în stațiunea Saturn, în jurul orei 9.30. Trei ore mai târziu s-au înecat doi bărbați, în Eforie Nord. Unul dintre ei, în vârstă de 28 de ani era din Ialomița, și s-a aruncat în valuri. Nu a mai reușit să iasă, așa că cel de-al doilea, un salvamar (Sorin Georgian Olariu) în vârstă de 48 de ani, din județul Dâmbovița, i-a sărit în ajutor. Din păcate, amândoi și-au pierdut viața.

Valurile erau foarte mari, curenții extrem de puternici, iar pe plajă era arborat steagul roșu, așa că nimeni nu ar fi trebuit să intre în mare pentru a face baie.

Este foarte important să țineți cont de câteva sfaturi, să nu vă aventurați în mare în special când este arborat steagul roșu și cel portocaliu.

Reprezentanții ISU Constanța au adresat locuitorilor rugămintea de a respecta câteva reguli minime:

  • nu vă aventuraţi la scăldat dacă nu înotaţi bine;
  • scăldaţi-vă doar în locuri special amenajate pentru înot şi respectaţi avertizările privind interzicerea scăldatului;
  • respectaţi întotdeauna recomandările administratorului locului de agrement referitoare la măsurile de prevenire a înecului şi, în cazul în care nu ştiţi să înotaţi, folosiţi întotdeauna echipament de protecţie – fără vesta de salvare, o simplă plimbare cu barca pe lac se poate transforma într-o tragedie!
  • evitaţi scăldatul în râuri, lacuri, canale de irigaţii sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii foarte puternici, albiile nămoloase ori pline de plante, pietre, crengi şi trunchiuri de copaci;
  • nu vă aventuraţi în apă când sunteţi sub influenţa alcoolului sau pe timp de noapte;
  • evitaţi scăldatul în zone în care, anterior, s-au produs incidente;
  • nu intraţi în apa rece după ce aţi stat mult la soare;
  • nu săriţi de pe platforme, poduri sau alte construcţii;
  • nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi sau în locuri unde există posibilitatea căderii lor în apă!

Foto: Ilustrativ

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: