Conecteaza-te cu noi

Actual

Peste 1.400 de cetățeni din Ucraina au solicitat azil în țara noastră

Published

on

De la începerea conflictului din Ucraina, 1.408 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Acești cetățeni beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

Pe întreaga perioadă a procedurii, solicitanții de azil pot beneficia de cazare în centrele Inspectoratului General de Imigrări, dacă doresc acest lucru, precum și de măsuri de asistență materială, financiară, medicală, consiliere psihologică și juridică de specialitate, acces la piața forței de muncă și activități de adaptare culturală.

Complementar, pot beneficia de suportul organizațiilor internaționale și neguvernamentale care își desfășoară activitatea în domeniul migrației.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale IGI este de 64,8 %.

Advertisement

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, 78.318 de persoane, dintre care 25.294 de cetățeni ucraineni, au intrat în țară, iar 82.946 de persoane, dintre care 19.575 de cetățeni ucraineni, au părăsit teritoriul României.
Totodată, 21.083 de mijloace de transport au trecut frontiera pe sensul de intrare și 23.432 pe sensul de ieșire.

Sursa: Ministerul Afacerilor Interne

Foto: Realitatea.net

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions