Conecteaza-te cu noi

Actual

Peste 2.800 de pistoale ascunse într-un camion, descoperite la PTF Isaccea

Published

on

Poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali din cadrul Punctului de Trecerea a Frontierei Isaccea au depistat, ascunse într-un camion, condus de un cetăţean ucrainean, 2.850 pistoale pentru care şoferul nu deţinea autorizaţiile legale de transport.

În data de 24.05.2021, în jurul orei 23.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Isaccea, judeţul Tulcea, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, un cetăţean ucrainean, în vârstă de 41 de ani, la volanul unui ansamblu rutier cu semiremorcă, înmatriculat în R. Ucraina.  Bărbatul transporta, conform documentelor de însoţire, obiecte de mobilier şi diferite produse alimentare din Turcia, pentru o societate din Ucraina.

În baza unei analize de risc, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Tulcea au hotarât să desigileze compartimentul marfă al mijlocului de transport şi să efectueze controlul amănunţit al acestuia.

În urma verificărilor, în spatele mărfii declarate,  au fost descoperite ascunse, prin metoda capac, 143 de cutii ce conțineau 2.850 pistoale, marca Major Berg 2.5, calibru 4 mm.  La cercetări s-a constatat că şoferul nu deține autorizație de tranzit conform legislației în domeniu.

Advertisement

”În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Arme, Muniții și Explozivi al Inspectoratului de Poliție Județean  Tulcea sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă calificată și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.”, precizează reprezentanții Compartimentului purtător de cuvânt.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions