Conecteaza-te cu noi

Actual

Peste 4.000 de efective MAI cu peste 1.800 de mijloace tehnice au acționat pentru înlăturarea efectelor ploii

Published

on

Efectivele MAI au acționat în teren în sprijinul comunităților afectate de ploile abundente și furtunile puternice

La acest moment, au fost ridicate Codurile galben și portocaliu care avertizau asupra ploilor abundente și instabilității atmosferice, în schimb au rămas în vigoare atenționările hidrologice pe mai multe bazine hidrografice din județele din sudul țării, informează Biroul de presă al Instituției Prefectului județului Constanța prin intermediul unui comunicat remis redacției.

Ministrul afacerilor interne, Carmen Daniela DAN, a solicitat încă de la debutul fenomenelor meteorologice periculoase ca întreaga situație să fie monitorizată la nivelul Centrului Național de Conducere Integrată care funcționează la nivelul MAI  și să se mențină legătura cu prefecții din județele afectate pentru a fi în măsură să fie acordat sprijin imediat populației acolo unde situația o impune. De asemenea, doamna ministru a solicitat, încă de ieri, Ministerului Apelor și Pădurilor și Ministerul Energiei să desemneze câte un reprezentant cu putere de decizie în Centrul Național de Conducere Integrată pentru a putea acționa de îndată în sprijinul comunităților afectate.

În ultimele 24 de ore, peste 4.000 de efective MAI cu peste 1.800 de mijloace tehnice au acționat pentru înlăturarea efectelor fenomenelor hidro-meteorologice periculoase, în municipiul București și în alte 56 de localități din 12 județe din țară. Majoritatea intervențiilor au constat în degajarea drumurilor de copaci doborâți de vânt și sprijin în evacuarea apei din subsolurile inundate.

Advertisement

În județul Teleorman, în localitatea Uda-Paciurea s-a intervenit pentru salvarea a 2 persoane blocate din cauza unei viituri și pentru evacuarea altor două persoane care, ulterior, au fost cazate la rude.

Traficul rutier se desfășoară în condiții de carosabil umed în județele unde se înregistrează încă precipitații. De asemenea, traficul aerian, feroviar, maritim și fluvial se desfășoară în condiții normale.

Situația din teren va fi monitorizată și coordonată în continuare prin Centrul Național de Conducere Integrată până la înlăturarea efectelor produse de precipitațiile abundente, a vântului puternic și a riscului de inundații.

Astăzi, la ora 24.00, va expira atenționarea hidrologică de cod galben pentru 23 județe și, la ora 16.00, avertizarea hidrologică de cod portocaliu pentru 13 județe.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions