Conecteaza-te cu noi

Actual

Peste două zile e miting mare în sănătate! Sute de constănţeni participă la proteste

Published

on

Sindicaliştii din sistemul de sănătate au decis déjà că pe data de 11 mai vor organiza grevă generală. Până atunci, peste două zile va fi organizat un miting de protest la care vor participa angajaţi din toată ţara. Proteste sunt de câteva săptămâni, deoarece salariile primite de unii angajaţi din sănătate au scăzut.

Ieri a avut loc o întâlnire a premierului Viorica Dăncilă, ministrul Sănătății, Sorin Pintea, ministrul Muncii și Justiției Sociale, Lia Olguța Vasilescu, și ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, cu managerii spitalelor pe tema salarizării din sistemul de sănătate și a modalității de aplicare a sporurilor.

Managerii care au intervenit în cadrul întâlnirii au apreciat că noua legislație privind salarizarea în sănătate a determinat majorări salariale consistente, îndeosebi pentru medici. Însă, au semnalat că sunt și cazuri punctuale în care veniturile unor angajați din sistem, aferente lunii martie 2018 au scăzut în raport cu venitul încasat pentru  februarie 2018. De asemenea, au fost semnalate unele diferențe în ceea ce privește veniturile medicilor, ca urmare a aplicării regulamentului de sporuri, în funcție de ordonatorul principal de credite de care aparține spitalul în care lucrează, respectiv Ministerul Sănătății, consiliul județean sau consiliul local.

Ca urmare a consultărilor cu cei aproximativ 350 de manageri de spitale, premierul Viorica Dăncilă a stabilit formarea unui grup de lucru din care să facă parte reprezentanți ai Executivului și manageri ai unor spitale din subordinea Ministerului Sănătății, ai consiliilor locale și județene, precum și ai spitalelor monospecializate.  Acest grup de lucru va analiza problemele semnalate de manageri și va propune soluții de răspuns.

Advertisement

Deşi multora li s-a părut o întâlnire extrem de utilă, sindicaliştii nu au aceeaşi părere. Pe pagina sa de facebook, prim-vicepreşedintele Sanitas, Iulian Pope a postat un text cu titlul “Mărturisesc că azi am fost un naiv”. Iată întreaga lui postare:

“Am sperat – în mod naiv aș spune acum, la finalul zilei – că ședința de astăzi, de la guvern, se va încheia cu o soluție. O soluție care să dea un răspuns angajaților din sănătate și asistență socială și care să stopeze frământările din sistem…

Am crezut că vom asista la o stare de normalitate: premierul, ministrul Sănătății, ministrul Muncii și reprezentanții Finanțelor se întâlnesc cu managerii spitalelor pentru a discuta despre CEA MAI BUNĂ MODALITATE de modificare a legislației salarizării, astfel încât să repare ceea ce au provocat.

Greșit! Pe surse, se pare că ședința de astăzi a fost pentru:

  1. A afirma încă odată că ”mai mult de 30% nu veți vedea, nici dacă stau salariații în stradă zi de zi până …s-or plictisi!”
  2. A găsi o variantă de a trage de timp, în speranța că se vor stinge de la sine focarele de protest din spitalele din București și din țară. Și au găsit-o: ”mai facem o comisie de lucru!”
  3. A-i aduce la ”la ordine” pe managerii în spitalele cărora angajații au protestat în mod spontan, astfel că o o parte dintre aceștia, chiar dacă de două săptămâni organizează “spontane” ,astăzi ”au pupat inelul!”.Cum adevărul iese întotdeauna la suprafață , în curând vom avea o listă a celor care la spital plâng de mila angajaților, iar la guvern, ridică în slăvi legea salarizării.
  4. A da prilejul unui ministru, să repete că nu-i pasă de sindicate și protestele lor! Sursele noastre spun că s-a dat ”ordin” ca la următoarele discuții despre salarizare să nu mai participe nici un sindicat, nici la nivel de minister, nici în spitale! Guvernanții și managerii de spital sunt deținătorii adevărului absolut iar toți ceilalți să facă bine să asculte!

Din punctul meu de vedere, în lipsa unei soluții, întâlnirea de astăzi a fost pierdere de timp: guvernanții nu au găsit nici o rezolvare pentru ceea ce au declanșat în sistem, în schimb ne-am ales cu promisiunea unor alte comisii de lucru…!

Stimați guvernanți, dacă sursele de care vorbeam au avut dreptate, înseamnă că nu ne oferiți altă variantă decât greva generală! Și sincer, în această dimineață încă mai credeam că nu se va ajunge acolo. Să știți, însă, că memoria colectivă nu este atât de scurtă pe cât vă place să credeți. Și oamenii contabilizează toate aceste neajunsuri, toate aceste probleme și le decontează… Știți când? La alegerile locale, parlamentare, prezidențiale…”

Advertisement

Şi Sindicatul Sanitas Constanţa a postat un text prin care precizează că sute de oameni din judeţul nostrum vor participa la acest miting de protest.

“Într-un timp extrem de scurt, de joi și până astăzi, am reușit să organizăm participarea la miting a peste 650 membri. Deși este o perioadă total nefavorabilă deplasărilor (lipsa acută de autocare în Constanța din cauza desfășurării evenimentului “Școala Alftfel”), am reușit să mobilizăm membrii de sindicat pentru participarea la acest miting extrem de important dovedind încă o dată constanță și seriozitate.
Acolo unde colegii lucrau doar la program de zi, aceștia și-au luat o zi din concediu de odihnă pentru a putea participa, cei din tura de noapte merg direct la miting. Când am epuizat autocarele și microbuzele disponibile din județ, am închiriat din București pentru că dorința de a protesta este foarte mare.

Joi, 26 aprilie, plecăm către București cu peste 650 membri Sanitas Constanța din toate categoriile profesionale: farmaciști, infirmieri, directori de îngrijiri, medici, asistenți, biologi, îngrijitori, asistenți șefi, funcționari publici, brancardieri, personal TESA, șefi RUNOS, kinetoterapeuți, educatori, asistenți sociali, bucătari, muncitori, șoferi, moașe, liftieri, asistenți cabinete școlare, psihologi, fizicieni…etc, PENTRU CĂ SUNTEM O ECHIPĂ !
Deciziile proaste ale Guvernului României nu au reușit să ne dezbine, dimpotrivă, au consolidat echipa SANITAS Constanța.
BUCUREȘTI, VENIM! ȘI SUNTEM FOARTE MULȚI !
Dragi colegi, voi ce faceți?”

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions