Conecteaza-te cu noi

Actual

Peste o mie de amenzi date de polițiștii locali din Constanța într-o săptămână

Published

on

Pe parcursul săptămânii trecute, polițiștii locali din cadrul serviciilor operative ale Direcției Generale Poliția Locală Constanța au acționat pe toată raza de competență pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță în rândul constănțenilor.

Asftel, în perioada 01.10.2018- 07.10.2018, aceștia au aplicat 1150 (245 înregistrate în aceeași perioadă a anului 2017) amenzi contravenționale în valoare totală de 246.191 lei.
Controalele s-au desfășurat independent de alte institutii și au fost orientate în principal pentru: menținerea curățeniei, asigurarea ordinii și liniștii publice, fluența circulației pe drumurile publice, protecția mediului, urmărirea legalității lucrărilor de construcții și a afișajului stradal, verificarea modului de desfășurare a activităților comerciale din municipiul Constanța etc.

Redăm, cu titlu de exemplu, contravențiile săvârșite în mod frecvent, pentru care s-au aplicat cele mai multe sancțiuni și care sunt prevăzute în actele normative menționate mai jos:
• Legea nr.61/1991- privind ordinea şi liniștea publică: 107 ( 12 sancțiuni contravenționale înregistrate în perioada 01.10.2017-07.10.2017) procese verbale de constatare și sancționare a contravenției;
• OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice: 320 ( 68 sancțiuni contravenționale înregistrate în perioada 01.10.2017-07.10.2017) abateri contravenționale, în special pentru opriri/staționări neregulamentare pe arterele intens circulate din municipiul Constanța și au fost aplicate 641 ( 116 puncte de penalizare în perioada 01.10.2017-07.10.20170 ;
• H.C.L nr. 184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța: 243 ( 20 sancțiuni contravenționale înregistrate în perioada 01.10.2017-07.10.2017) fapte antisociale legate de nemenținerea curățeniei, depozitarea unor obiecte pe domeniul public, terenuri neigienizate, staționarea vehiculului pe spațiul verde sau cu această destinație ori depozitarea unor obiecte pe domeniul public în scopul “rezervării” unui loc de parcare, nerespectarea de către conducătorii auto a prevederilor legale privind zonele în care se interzice staționarea sau parcarea vehiculelor destinate transportului de mărfuri cu masă maximă admisă mai mare de 2,4 tone sau destinate transportului de persoane cu capacitate mai mare de 8+1 locuri, indiferent de forma de deținere, etc;
• OUG nr. 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi – 1 persoană a fost amendată contravențional cu suma de 1.500 lei ;
• Legea nr. 92/2007 a serviciilor de transport public local: 330 (77 abateri de la normele legale înregistrate în perioada 01.10.2017-07.10.2017) amenzi contravenționale aplicate persoanelor care nu dețineau titlu de călătorie valabil pe mijloacele de transport în comun;
• Legea nr.12 / 1990 – privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite: au fost încheiate 3 ( 10 sancțiuni contravenționale înregistrate în perioada 01.10.2017-07.10.2017) procese verbale de constatare și sancționare a contravenției încheiate pentru pentru acte de comerț ilicit
• Legii 54/2012 privind desfăşurarea activităţilor de picnic- 1 constănțean a fost amendat contravențional cu suma de 1000 lei pentru că a efectuat un grătar pe domeniul public;
• HCL nr. 427/2017 privind organizarea și funcționarea activităților comerciale și a serviciilor de piață: 22 procese verbale de constatare și sancționare a contravenției.
• Legea nr. 50/1991 republicată și modificată privind autorizarea executării lucrărilor de construcție – 5 procese verbale de constatare și sancționare a contravenției.
În aceste cazuri au fost dispuse și măsuri complementare de: oprire a lucrărilor nelegal executate, obținerea autorizației de construire în termen de 90 de zile, în caz contrar desființarea lucrărilor executate nelegal și aducerea terenului la starea inițială.

De asemenea, în perioada 01.10.2018-07.10.2018 au fost constatate 3 infracțiuni. Toate cazurile au fost predate spre competență soluționare instituțiilor abilitate.

Advertisement

”Activitățile de verificare și control se vor derula în continuare, iar ca măsură preventivă recomandăm tuturor persoanelor fizice/juridice să adopte măsurile necesare pentru respectarea prevederilor legale care intră în competența a directă a Direcției Generale Poliția Locală Constanța.
Scopul Direcției Generale Poliția Locală Constanța nu este acela de a-i amenda pe cetățeni sau de a –i împiedica să desfășoare anumite activități în limite legale, ci acela de a crea un climat de curățenie, ordine și siguranță publică în municipiul Constanța.”, precizează Biroul de presă al Poliției Locale Constanța.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions