Connect with us

Societate

Petiție împotriva Formularului 600. Artiștii cer modificarea Codului Fiscal și transmit că nu vor depune declarația!

Mihaela Tîrpan

Publicat

la data de

Aproape 300 de artişti – actori, cântăreţi, scriitori, coregrafi, fotografi – au iniţiat o petiţie prin care cer coaliţiei de guvernare modificarea Codului Fiscal şi spun că nu vor depune declaraţia 600, asumându-şi riscurile financiare. Semnatarii petiţiei, printre care actriţa Dorina Chiriac, jurnalista Luiza Vasiliu, scriitorul Alex Tocilescu, spun că nu vor să participe la voluntar la un Cod Fiscal abuziv, care reprezintă „un atentat la solidaritatea socială”, potrivit news.ro.

„Subsemnaţii – artişti şi lucrători culturali cu activitate independentă – declarăm prin prezenta că am decis să ne asumăm riscurile financiare aferente şi să nu depunem declaraţia 600 în acest an. Nu o facem din cauză că ne depăşeşte complexitatea formularului ori procedura de depunere sau din cauză că în general nu dorim să facem aceste declaraţii. O facem în semn de protest faţă de prevederile noului Cod Fiscal (Ordonanţa de urgenţă 79/2017), prevederi cărora le corespunde declaraţia 600”, spun semnatarii petiţiei.

“Sistem absurd de taxare fiscală”

Ei descriu aceste prevederi drept neechitabile şi aberante, reprezentând, de fapt, un dispreţ faţă de cetăţeni, adăugând că eliminarea formularului 600, aşa cum au promis de curând membrii guvernului, nu schimbă cu nimic „sistemul absurd” de taxare fiscală a celor cu activităţi independente.

„Activitatea cultural-artistică – şi, prin urmare, şi veniturile asociate ei – au prin definiţie un caracter fluctuant în timp şi neregulat: nici un regizor de film nu face în mod constant un film pe an, nici un director de imagine nu filmează pe aceiaşi bani în fiecare an, nici un actor nu joacă în acelaşi număr de filme în fiecare an. (…) Predictibilitatea aceasta nu există pentru nici o activitate independentă. Din acest motiv, este complet absurdă obligarea la plata contribuţiilor pe un venit încă inexistent şi profund incert, în condiţiile în care nu există absolut nici un fel de prevederi (posibilitatea unei declaraţii rectificative) legate de restituirea contribuţiilor în cazul nedepăşirii plafonului în anul în curs”, mai scriu iniţiatorii petiţiei.

Dijmă

Artiştii vorbesc despre o dijmă pe care statul le-o cere şi, spun ei, nu vor accepta ca statul să devină un stăpân feudal. De asemenea, scutirea de la obligativitatea contribuţiilor pentru cei cu venituri sub salariul minim nu reprezintă o „facilitate fiscală“, ci o povară asupra acestei categorii, mai precizează semnatarii petiţiei.

„La nivelul actual al preţului plătit per pagină tradusă, valoarea contribuţiilor minime obligatorii într-un an reprezintă, pentru un traducător, echivalentul a 800 de pagini de literatură, fie ea şi a unui autor de Nobel, a lui Hemingway sau Nabokov. Pentru un actor nevedetă sau în primii 10 ani de activitate, contribuţiile minime obligatorii anuale reprezintă onorariul pentru 18 spectacole în Bucureşti şi 40 de spectacole la Tîrgu-Mureş. Majoritatea acestor actori nu sunt şi angajaţi. Cu toţii, şi traducătorii, şi actorii, şi profesioniştii din film, şi jurnaliştii etc. riscă accidente şi boli profesionale nerecunoscute ca atare în cazul independenţilor. Iar în timp ce unii dintre noi sunt puşi în faţa generoasei opţiuni de a rămâne neasiguraţi la sănătate, alţii – cei angajaţi sau pensionari – se presupune că au capacitatea unică de a beneficia de două ori de acelaşi serviciu medical, ei plătind asigurarea de două ori. Dedublarea ţine, se pare, de condiţia de cetăţean român”, mai scriu ei.

275 de artiști au semnat deja

Aceştia mai explică faptul că, în ciuda părerii coaliţiei de guvernare, nu există riscul ca angajaţii să-şi reorienteze veniturile către contracte pe drepturi de autor, excepţie făcând jurnaliştii şi angajaţii din domeniul IT, fiindcă nicio altă categorie nu încheie contracte pe drepturi de autor cu propriul angajator şi consideră „paradoxal” că aceste măsuri privind contractele pe drepturi de autor care pare o „ameninţare la adresa siguranţei salariale naţionale” nu a împiedicat guvernanţii să plaseze „povara fiscală” asupra celor cu venituri la nivelul salariului minim şi mult sub salariul mediu pe economie.

„Nu dorim să participăm voluntar la aplicarea unui Cod Fiscal abuziv la adresa celor mai vulnerabili dintre noi, fără legătură cu realitatea muncii noastre şi care, în final, reprezintă un atentat la solidaritatea socială, la ideile de proporţionalitate şi echitate şi la rolul unui Stat în serviciul cetăţeanului, nu invers. Acest Cod Fiscal trebuie modificat!”, conchid cei 275 de semnatari ai petiţiei.

Printre ei: Alex Tocilescu – scriitor, Luiza Vasiliu – jurnalistă, Ilinca Manolache – actriţă, Ionuţ Grama – actor, Vlad Viski – activist LGBT, Alexandru Solomon – cineast, Dorina Chiriac – actriţă, Adina Rosetti – scriitor, Asociaţia De Basm, Crista Bilciu – regizor de teatru, poet, dramaturg, Miruna Runcan – critic teatral, Velica Panduru Ostrowski – scenograf, Florin Caracala – regizor, Anamaria Pravicencu – manager cultural, Asociaţia Jumătatea plină, Oana Stoica – critic de teatru, Oana Ispir – ilustrator, Velescu Teodora – dansator, performer, Alex Fifea – actor, Diana Dumbravă – actriţă, Amalia Olaru – regizor, Leta Popescu – regizor de teatru, Ion-Bogdan Dumitrescu – fotograf colaborator Getty Images, Lavinia Pollak – artist vizual, Ana Covalciuc – actriţă, George Balint, compozitor şi dirijor, Teatrul Naţional de Operetă şi Musical “Ion Dacian” din Bucureşt, Dragoş Neamu – manager cultural/Reţeaua Naţională a Muzeelor din România, Adrian Bulboaca – fotograf, director de imagine, Paul Breazu – jurnalist independent/music writer, Cristian Neagoe – traducător, manager cultural – Fundaţia Cărtureşti, Andrei Roşu – actor.

Comments

comments

Societate

Handbaliștii de la “Dobrogea Sud” și pompierii ISU s-au alăturat campaniei “Curățăm Constanța noastră”

Mihaela Tîrpan

Publicat

la data de

Scris de

”Curățăm Constanța noastră”, cea mai amplă iniţiativă de responsabilizare civică faţă de mediul înconjurător din oraşul Constanţa, se desfășoară simultan în mai multe cartiere. Nu va exista nicio zonă din oraș care, la sfârșitul acestei luni, să nu fi fost curățată, înfrumusețată și igienizată.

Tot mai mulți constănțeni au înțeles cât de important este ca fiecare dintre noi să contribuie la curățenia din fața blocurilor și din cartiere, așa că, s-au pus pe treabă. Peste 300 de asociații de proprietari s-au alăturat deja campaniei inițiate de Primăria Municipiului Constanța.

Și cei mai micuți dintre constănțeni s-au implicat în această campanie. Sute de școlari și preșcolari însoțiți de părinți și cadre didactice au avut grijă ca, în curțile unităților de învățământ în care studiază, să fie curățenie exemplară.

Între meciuri dificile și antrenamente istovitoare, și sportivii de la Handbal Club Dobrogea Sud au găsit timp să se implice în campania demarată de Primăria Municipiului Constanța. Handbaliștii au făcut curățenie în parcul din fața Teatrului Național de Operă și Balet Oleg Danovski.

Și pompierii constănțeni au ”curățat Constanța noastră!”. La fel ca în fiecare an, 35 de pompieri militari din cadrul ISU Dobrogea au igienizat parcul din zona gării.

Primăria Municipiului Constanța le mulțumește tuturor celor care și-au manifestat intenția de a participa la curățenia orașului și îi invită pe toți locuitorii să se implice activ în această amplă acțiune de ecologizare a orașului Constanța.

Doar împreună putem avea orașul pe care ni-l dorim: curat, civilizat, modern, european, așa că oricine dorește să se implice în acțiunile de igienizare, este încurajat să se înscrie pe site-ul www.curatamconstantanoastra.ro  și să aleagă una dintre zonele de acțiune din calendarul propus.

Toți voluntarii care se vor alătura campaniei vor primi echipamentele necesare pentru buna desfășurare a activității. (comunicat de presă Primăria municipiului Constanța)

Comments

comments

Continuă să citești

Societate

Restaurantul TAVERNA SÂRBULUI din Constanța se reinventează ca destinație de petrecere

Restaurantul Taverna Sârbului a încheiat un parteneriat cu Theatrix Music în vederea organizării unor petreceri tematice destinate unui public ales. Pe 13 octombrie, în cadrul restaurantului a avut loc o seară românească, un eveniment special

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Restaurantul Taverna Sârbului a încheiat un parteneriat cu Theatrix Music în vederea organizării unor petreceri tematice destinate unui public ales. Pe 13 octombrie, în cadrul restaurantului a avut loc o seară românească, un eveniment special dedicat muzicii autohtone de petrecere. Au cântat pentru public îndrăgiții interpreți de muzică populară Ion Amititeloiae și Mariana Edulescu, formația Moara cu Noroc și ansamblul Doina Dobrogei, format din artiști tineri care cântă și dansează deopotrivă, cu pasiune. Un moment special al serii a fost recitalul de muzică românească inspirată din teme țigănești, incluzând piese precum: ”Trec țiganii, trec” sau ”Țigăncușă ești frumoasă”, pentru a le numi aici pe cele mai cunoscute. În clipul atașat prezentului articol puteți vedea câteva momente ale unei seri românești, de o înaltă ținută. Facem precizarea că toată muzica a fost cântată live, vocal și instrumental, iar sala dedicată acestor petreceri în restaurantul Taverna Sârbului are o acustică fenomenală.

La Taverna Sârbului sunt programate și alte petreceri tematice în perioada următoare., după cum urmează:

26 octombrie 2018 – Seară rusească

2 noiembrie 2018: Seară mexicană

8 noiembrie 2018: Seară grecească

16 noiembrie 2018: Concert White Mahala.

 

 

Comments

comments

Continuă să citești

Societate

A fost făcut un prim pas pentru salvarea Teatrului de Operă și Balet ”Oleg Danovsky”

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

Ca urmare a declarațiilor directorului Teatrului Național de Operă și Balet ”Oleg Danovsky” Constanța, care a dezvăluit situația financiară grea prin care trec artiștii instituției, Filiala Constanța a Tineretului Național Liberal a achiziționat 150 de bilete la spectacolele din această lună, urmând ca această inițiativă să fie reluată lunar până la finalul anului.

„Ne-am respectat cuvântul dat și am achiziționat bilete la cele trei spectacole din luna octombrie. Avem 50 de bilete pentru spectacolul de divertisment vocal-coregrafic <<Magic Swing>> care va avea loc duminică, 21 octombrie, începând cu ora 19:00. La sfârșitul săptămânii viitoare va debuta Festivalul Internațional al Muzicii și Dansului Ediția XLIV, iar pentru spectacolul de deschidere <<Concertul Prieteniei Româno-Turce>> de vineri, 26 octombrie, ora 18:30, vom pune la dispoziția constănțenilor alte 50 de bilete. Ultima reprezentanție din luna octombrie va avea loc duminică, 28 octombrie, de la ora 18:30, când se vor juca operele <<Cavalleria Rusticana>> de Mascagni și <<Paiațele>> de Leoncavallo, interpretate de soliști români și străini. Și pentru această reprezentație, tinerii liberali oferă constănțenilor 50 de bilete pentru a se bucura de aceste momente artistice”, declară tinerii liberali constănțeni.

„Cred că noi, tinerii liberali, am reacționat la fel ca oricare alt constănțean responsabil care a citit mesajul directorului TNOB Constanța, Daniela Vlădescu. Am vorbit imediat cu Alexandra Barbu, președintele TNL municipiul Constanța, și împreună cu alți tineri din organizația noastră am hotărât să dăm o mână de ajutor pentru ieșirea din acest impas a teatrului. Recunosc că am fost uimit de solidaritatea demonstrată de tinerii noștri la propunerea noastră, toți dorind să contribuie la salvarea acestei instituții de cultură. Considerăm că este un simplu gest de normalitate și sperăm să fie urmat și de alte persoane” a declarat Cosmin Sava, președintele Filialei TNL Constanța.

„Mesajul directorului Daniela Vlădescu a fost un semnal de alarmă care sper că a fost auzit nu numai de locuitorii municipiului Constanța, dar și de autoritățile centrale. Soluția noastră, de a cumpăra cel puțin 150 de bilete în fiecare lună până la sfârșitul anului, reprezintă doar o soluție de moment. Alături de colega mea din Consiliul Local Constanța, Cristina Văsii, am discutat astăzi cu directorul instituției și împreună vom încerca să găsim pârghiile necesare pentru ca astfel de situații să nu se mai repete și, mai ales, să promovăm mult mai bine evenimentele Teatrului Național de Operă și Balet <<Oleg Danovsky>> Constanța. În urma discuţiilor, a reieşit că primul pas către îndreptarea situaţiei existente la nivelul teatrului trebuie să fie posibilitatea de achiziționarea online a biletelor, pentru a evita statul la coadă și pentru ca fiecare constănțean să știe exact câte locuri mai sunt disponibile pentru fiecare spectacol, fără a mai bate drumul până la casa de bilete” a afirmat consilierul județean liberal Bogdan Bola.

La rândul său, consilierul local liberal Cristina Văsii susține că „primele 50 de bilete pentru show-ul de divertisment <<Magic Swing>> vor fi puse la dispoziția doritorilor joi, 18 octombrie, la sediul Filialei Constanța a Partidului Național Liberal din bdul. Ferdinand nr.49 (în spatele magazinului Dioda) în intervalul orar 14.00 -18.00. Știm că este doar o soluție de moment și că această situație periculoasă pentru teatrul constănțean ridică multe semne de întrebare, dar scopul nostru imediat este de a trece peste acest hop. Este nevoie de soluții pe termen lung pentru ca astfel de situații să nu se mai repete”.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: