Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada” invită tinerii pianiști să participe la cea de-a X-a ediție a Concursului Național de Interpretare Pianistică „Piano Art”, care va avea loc în perioada 20-21 iunie 2026.
Competiția are ca scop stimularea și promovarea elevilor care studiază pianul în paralel cu învățământul general obligatoriu, în cadrul școlilor populare de artă, centrelor culturale, caselor de cultură sau în sistem privat.
Studiul unui instrument muzical reprezintă o modalitate valoroasă de dezvoltare personală și artistică, oferind totodată o alternativă plăcută și educativă de petrecere a timpului liber.
Frecventarea unor cursuri de pian în instituții abilitate și prezentarea la un concurs creează un cadru organizat de afirmare artistică muzicală, de prezentare și evaluare a cunoștințelor însușite.
Concursul este structurat pe categorii, în funcție de anul de naștere al concurenților. Conform regulamentului, sunt invitați să participle la concurs elevi cu vârsta cuprinsă între 6 și 15 ani, care se pot înscrie la următoarele categorii: categoria a: născuți în 2020, categoria b: născuți în 2019, categoria c: născuți în 2018, categoria d: născuți în 2017, categoria e: născuți în 2016, categoria f: născuți în 2015, categoria g: născuți în 2014, categoria h: născuți în 2013, categoria i: născuți în 2012, categoria j: născuți în 2011.
Repertoriu
Concurenții vor interpreta două piese diferite ca stil și gen, executate din memorie. Durata pieselor: între 2 – 12 min (în funcție de categorie), după cum urmează:
- Categoriile a, b, c, d – maxim 5 minute
- Categoriile e, f, g, h – maxim 7 minute
- Categoriile i, j – maxim 12 minute
Câștigătorii premiului I din fiecare categorie vor intra în competiția pentru Marele Trofeu al concursului.
Regulamentul ediției 2026 și fișa de înscriere în format electronic sunt disponibile pe site-ul Centrului Cultural Județean „Teodor T. Burada”, secțiunea ANUNȚURI.
https://www.cctb.ro/anunturi/c/0/i/96442312/article-727.
Documentele necesare înscrierii la concurs pot fi trimise electronic sau prin poștă la adresa: Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada”, Str. Dumbrava Roșie nr.15, Constanța.
Pe plic se va menționa: Concursul „Piano Art”.
Participanții care aleg transmiterea prin poștă sunt rugați să ia în considerare timpul necesar pentru expediere, astfel încât documentele să ajungă la sediul instituției până la data de 5 iunie 2026, termenul limită pentru înscrieri.
Nu sunt admiși în concurs elevii liceelor și școlilor de muzică. Nerespectarea condițiilor prevăzute în regulament atrage eliminarea din competiție. Intrarea în concurs va fi stabilită în ordinea alfabetică, în cadrul fiecărei categorii, și se va afișa în timp util. Rezulatele jurizării vor fi făcute publice pe site-ul www.cctb.ro și pe pagina de Facebook a centrului.
Prin înscrierea la concurs, participanții acceptă prevederile regulamentului și autoritatea juriului. Juriul este alcătuit din personalități marcante ale domeniului muzical.
Premii
Marele trofeu: Cupă – medalie – diplomă – remunerație (3000 lei)
Premiul I: medalie – diplomă – remunerație (1200 lei);
Premiul II: medalie – diplomă – remunerație (800 lei);
Premiul III: medalie – diplomă – remunerație (600 lei);
Evenimentul este organizat cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și se va desfășura la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”.
Vă așteptăm să luați parte la această ediție aniversară a concursului „Piano Art”!
Nu uitați: înscrierile sunt deschise doar până la data de 5 iunie 2026.