Conecteaza-te cu noi

Politica

Piedici în negocierile PSD-PNL pentru europarlamentare. Oamenii lui Dan Voiculescu par să nu aibă loc pe listă

Published

on

Dan Voiculescu agită apele în Coaliție. Discuțiile dintre PSD și PNL pentru lista pentru europarlamentare s-au blocat după ce partidul lui Voiculescu, Partidul Umanist Social Liberal (PUSL), a revendicat trei locuri eligibile pe lista Coaliției în schimbul sprijinului mediatic pe care îl poate oferi trustul Intact, potrivit surselor HotNews.ro. Discuțiile nu-s de acum, ci au început de câteva săptămâni și s-au intensificat după ce PSD a declinat „oferta” lui Cristian Popescu Piedone de a candida la primăria Capitalei. În schimb, social-democrații au promis susținerea unor candidați PUSL pe lista pentru europarlamentare, au precizat sursele citate.

PUSL vrea să le impună pe locuri eligibile, pe lista Coaliției, pe Maria Grapini, Sabina Iosub și Lavinia Șandru la alegerile europarlamentare din 9 iunie. În virtutea sprijinului mediatic pe care trustul Intact îl oferă, social-democrații sunt dispuși să ofere un loc eligibil pentru Maria Grapini care, de altfel, a și apărut pe lista neoficială pentru europarlamentare a social-democraților, potrivit surselor HotNews.ro.

Totodată, PSD încearcă să-i convingă pe liberali să susțină celelalte două nume pe locurile eligibile ale PNL. „Social-democrații au pus-o pe Maria Grapini pe un loc eligibil în dreptul PSD. Celelalte două nume încearcă să le paseze pe lista PNL”, susțin sursele HotNews.ro.

Conducerea PNL a discutat în spatele ușilor închise faptul că PSD și Dan Voiculescu vor să le cedeze două mandate eligibile din șapte câte ar reveni partidului. Tema a creat un scandal monstru în interiorul partidului, majoritatea liderilor PNL refuzând o astfel de înțelegere.

Advertisement

În acest context, ședința Coaliției de luni s-a amânat pentru joi iar liberalii nu vor mai anunța lista candidațiilor PNL la congresul PPE care se desfășoară în perioada 6 -7 martie la București.

Cine sunt femeile propuse de Dan Voiculescu pentru funcția de europarlamentar

PSD a susținut constant oamenii propuși de partidul lui Dan Voiculescu atât la alegerile europarlamentare cât și la parlamentare și locale.

În 2019 la alegerile europarlamentare partidul lui Dan Voiculescu a obținut 4 eurodeputați din cei zece propuși de social democrați. Astfel în 2019 Carmen Avram, Maria Grapini, Tudor Ciuhodaru și Cristian Terheș au devenit eurodeputați propuși de PUSL și susținuți de PSD.

În 2024, PUSL propune Coaliției condusă de Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă trei nume pe care vrea să le impună pe locuri eligibile. Este vorba de jurnalista Antena 3, Sabina Iosub, eurodeputata Maria Grapini și Lavinia Șandru purtător de cuvânt PUSL.

Advertisement

Sabina Iosub jurnalist la trustul Intact, realizatoarea emisiunii În fața națiunii și director de programe la Antena 3. Din 2016, Sabina Iosub prezintă și realizează talk-show-ul său pe teme de afaceri europene – „Be EU”, înregistrat în Parlamentul European de la Bruxelles și Strasbourg. De asemenea, ea prezintă zilnic talkshow-ul în primetime de la Antena 3 CNN – „În fața națiunii”. Potrivit unei prezentări pe site-ul Institutului Aspen, Sabina Iosub are un MBA în Management General la Universitatea Sheffield, un Master în Managementul Crizelor (Analiza Conflictelor și Soluții) la Universitatea Națională de Studii Politice și Administrație Publică și a absolvit Universitatea de Studii Economice, Facultatea de Studii Economice în Limbi Străine.

Lavinia Șandru și-a început cariera politică în Partidul Umanist Social Liberal a lui Dan Voiculescu iar în 2004 s-a înscris în PD Partidului Democrat. Adusă în PD de Cosmin Gușă a fost numită în funcția de secretar executiv al Departamentului de imagine. În 2004 a fost aleasă deputat de Mureș. În 2005 a înființat Partidul Inițiativa Națională, unde a ocupat funcția de vicepreședinte. Din 2009 a devenit președintele acestui partid, declarându-se adeptă a unei doctrine social-ecologiste. În 2005 s-a căsătorit cu Darius Vâlcov, primarul orașului Slatina și ulterior ministru de finanțe, de care a divorțat în mai 2016.

Maria Grapini este în prezent europarlamentar ales pe lista PSD în 2019 și susținută tot de partidul lui Dan Voiculescu. Grapini este de profesie inginer textilist, a obţinut un mandat de deputat pe listele USL (PC) la alegerile parlamentare din 2012. A fost ministru delegat pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism în Cabinetul Ponta II din decembrie 2012 până în martie 2014. Este deputată în Parlamentul European din 2014, candidând pe listele Alianţei Electorale PSD+UNPR+PC. Maria Grapini a fost aleasă din nou europarlamentar pe lista PSD, în 2019. În prezent, Maria Grapini apare pe site-ul Parlamentului European ca membru PUSL, partidul fondat de Dan Voiculescu, și al cărui președinte executiv este în continuare Cristian Popescu Piedone, deși amenința luna trecută că va demisiona.

Grapini a fost de-a lungul timpului ținta ironiilor după o serie de gafe, fiind criticată de mai multe ori în presă pentru greşelile gramaticale din postările din mediul online.

A inventat țara „Letiția” într-o postare pe Facebook în contextul unei reuniuni europene pe tema transportului internaţional, și-a mulțumit și s-a felicitat singură când a distribuit tot pe rețeaua de socializare a companiei Meta un articol în care se preciza că „Dragnea a avut numai cuvinte de laudă la adresa europarlamentarului Maria Grapini, care s-a bătut în Parlamentul European pentru România”.

Advertisement

Cum arată lista candidaților Coaliției (în lucru) pentru alegerile europarlamentare

Coaliția mizează pe 17 locuri eligibile pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie, iar PSD ar propune 10 candidați iar PNL-7 candidați. Potrivit surselor HotNews.ro, lista candidaturilor la alegerile europarlamnetare ar urma să fie deschisă de o persoană apolitică. Printre numele vehiculate în interiorul Coaliției se numără ministrul de externe Lumința Odobescu și șefa reprezentanței Comisiei Europene, Ramona Chiriac.

PSD ar propune:

  • Mihai Tudose
  • Claudiu Manda
  • Victor Negrescu
  • Simona Bucura Oprescu
  • Maria Grapini
  • Vasile Dîncu
  • Dragoș Benea
  • Titus Corlățean
  • Gheorghe Câciu

PNL ar propune:

  • Siegfried Mureșean
  • Rareș Bogdan
  • Dan Motreanu
  • Alina Gorghiu
  • Daniel Buda
  • Vasile Blaga
  • Raluca Turcan
  • Gheorghe Falcă / Virgil Popescu

Reamintim că PSD și PNL au decis să participe împreună la alegerile europarlamentare din 9 iunie pe lista comună.

sursa: hotnews.ro

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions