Connect with us

Actual

Plajele, stațiunea Mamaia și malul lacului Tăbăcărie, în curs de salubrizare!

Maria Ionescu

Publicat

la

La sfârșitul săptămânii trecute, 35 de beneficiari ai Legii 416/2001 privind venitul minim garantat au salubrizat terenul viran cuprins între Str. Unirii și Str. Prelungirea Ion Rațiu, suprafață care aparține domeniului public al Primăriei Constanța și pe care, în trecut, se aruncau deșeuri. De pe o suprafață de 1.200 mp au fost adunate 2 tone de deșeuri. Beneficiarii venitului minim garantat vor continua să igienizeze și alte zone ale Constanței care se află în aceeași situație. Astfel, aproximativ 30 de persoane participă zilnic în această săptămână la acțiuni de salubrizare ale plajelor și a promenadei din stațiunea Mamaia și vor continua cu strângerea deșeurilor de pe malul Lacului Tăbăcărie.

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Actual

(FOTO-VIDEO) Lacul Nuntași a secat în procent de 95%! Efectele secetei pedologice în Dobrogea!

Tatian Iorga

Publicat

la data de

Scris de

Prefectul Constanței, George Niculescu, și o echipă de specialiști de la Administrația Bazinală de Apa Dobrogea – Litoral, condusă de directorul Bogdan Bola s-a deplasat astăzi, la Nuntași, acolo unde a constatat că, din cauza secetei pedologice și a obturării canalelor prin care putea fi alimentat cu apă, lacul Nuntași este secat în proporție de 95%! În acest caz vorbim despre un lac cu apă sărată, asemănător celui din Techirghiol, care se întindea pe mai bine de 800 de hectare. Acolo, spune prefectul, în urmă cu zeci de ani, oameni din toată țara veneau să se bucure de efectul terapeutic al nămolului sapropelic. Acum, în zonă se regăsește o imagine dezolantă și nimic mai mult.

„Nu, pozele nu sunt făcute în Anzi, acolo unde se găsește cel mai mare deșert de sare din lume. Sunt făcute în județul Constanța, comuna Istria, unde ar fi trebuit să găsim lacul Nuntași. Acum vedem doar ce a mai rămas din el. Astăzi, în urma unei adrese primite de la primăria Istria, prin care ni se cere sprijinul pentru remedierea unei situații nemaiîntâlnite, m-am dus personal la fața locului, însoțit de directorul ABADL, dl. Bogdan Bola și de specialiști din cadrul instituției. Recunosc, nu-mi imaginam că situația poate fi atât de gravă, mai ales că vorbim despre un lac atât de căutat în trecut, cu real potențial. Situația stă în felul următor: din cauza secetei pedologice și a obturării canalelor prin care putea fi alimentat cu apă, lacul Nuntași este secat în proporție de 95%! Și vorbim despre un lac cu apă sărată, asemănător celui din Techirghiol, care se întindea pe mai bine de 800 de hectare. Acolo, în urmă cu zeci de ani, oameni din toată țara veneau să se bucure de efectul terapeutic al nămolului sapropelic. Acum? O imagine dezolantă și nimic mai mult. În perioada următoare, vom veni cu soluții. În primul rând, decolmatarea canalelor de alimentare. Atât cel care face legătura între lacul Sinoe și lacul Istria, cât și între lacul Istria și lacul Nuntași. Abia apoi se va putea remedia această situație și lucrurile vor reveni la normal. Pentru un plan concret și o acțiune cât mai rapidă, i-am convocat la o întâlnire de lucru, care va avea loc mâine, la sediul Prefecturii Constanța, pe reprezentanții ABADL, ARBDD, APM Constanța și cei ai Primăriei Istria.“, a declarat prefectul Niculescu.

ABADL va interveni de urgență pentru decolmatarea canalelor 

Directorul ABADL, Bogdan Bola, a notat, pe Facebook, că Lacul Nuntași se află în administrarea Rezervației Biosfera Delta Dunării și că este pentru prima dată când lacul Nuntași a secat complet. Bola mai spune că fauna și flora din zonă au fost afectate în mare parte. Acesta afirmă că planul este simplu: „ABADL va trebui să intervină de urgență pentru decolmatarea canalelor care asigură secțiunea de tranzitare a apei între lacurile Sinoe, Histria și până la Nuntași.“

Un lac de 850 de hectare, aproape complet secat

🛑Așa arată acum lacul Nuntași din Dobrogea, care avea o suprafață totală de 851 de hectare de luciu de apă. Astăzi, în mai puțin de două luni, este secat în proporție de 95%…⚠️Lacul Nuntași se află în administrarea Rezervației Biosfera Delta Dunării (#ARBDD), precum și lacurile adiacente – Sinoe și Histria. ARBDD se ocupă de îngrijirea și exploatarea în condiții normale a acestor lacuri..☀️Condițiile climatice semiaride determină o evaporație mai ridicată, care, asociate cu lipsa unui aport subteran de apă dulce, a dus la acumularea de săruri, cu calități balneo-terapeutice. De aici și culoarea albă a solului din filmare…⏱️Acum mai puțin de 24 de ore, Primăria Istria a notificat Prefectura Constanța cu privire la secarea aproape în totalitate a lacului Nuntași. Prefectul George Niculescu ne-a contactat imediat și a solicitat să îl acompaniem de urgență pe teren.↗️Astăzi, împreună cu domnul prefect ne-am deplasat pe teren pentru a evalua la fața locului dimensiunea dezastrului. Specialiștii #ABADL monitorizează periodic lacul Nuntași privind calitatea apei și potențialul ecologic pentru Comisia Europeană pentru a se cunoaște evoluția lui de la an la an. Ea se efectuează trimestrial, ultima fiind în luna aprilie 2020.📊Menționez faptul că acest fenomen extrem a avut ca factor și diferența de nivel dintre lacul Nuntași și lacul Histria. Mergând pe teren, am observat că au fost dezafectate stavilele pe canalul de legătură dintre cele două lacuri care permiteau reglarea/controlarea nivelului dintre ele.⚠️Pentru a putea acționa de urgență, prefectul județului #Constanța a decis ca mâine dimineață să facem o întâlnire de urgență cu reprezentanții ARBDD, administratorul de drept al lacului și Primăria Istria. ABADL poate acționa rapid DOAR DACĂ cei de la Rezervație ne vor solicita acest lucru.🌧️Fenomenul de sec s-a mai manifestat parțial în anii trecuți, însă este pentru prima dată când lacul Nuntași a secat complet. Astfel, fauna și flora din zonă au fost afectate în mare parte, însă prin măsurile pe care le-am putea întreprinde ne vor permite să sprijinim refacerea ecosistemului.🚜În cazul în care ni se va solicita și după discuțiile cu colegii mei, ne vom putea organiza eficient și vom putea acționa pe lac chiar în decursul acestei săptămâni. Eforturile noastre vor fi condiționate însă de fenomenele meteo – seceta hidrologică. Sperăm doar că în perioada de toamnă și iarnă, vremea din Dobrogea să fie bogată în precipitații….💡Planul nostru este simplu: #ABADL va trebui să intervină de urgență pentru decolmatarea canalelor care asigură secțiunea de tranzitare a apei între lacurile Sinoe, Histria și până la Nuntași. Din păcate, o monitorizare constantă a acestor lacuri și întreținerea canalelor de legătură dintre ele ar fi putut evita această secare completă…⏳Acum…așteptăm ziua de mâine să vedem ce decizie se va lua cu privire la acest fenomen extrem. Până atunci, noi vom face planul de bătaie, ne vom pregăti să intervenim în acea zonă afectată și vom mobiliza orice resurse de care dispunem. Altfel, încetul cu încetul, problema aceasta se va generaliza în Dobrogea…

Publicată de Bogdan Bola pe Marţi, 11 august 2020

„Așa arată acum lacul Nuntași din Dobrogea, care avea o suprafață totală de 851 de hectare de luciu de apă. Astăzi, în mai puțin de două luni, este secat în proporție de 95%… Lacul Nuntași se află în administrarea Rezervației Biosfera Delta Dunării (#ARBDD), precum și lacurile adiacente – Sinoe și Histria. ARBDD se ocupă de îngrijirea și exploatarea în condiții normale a acestor lacuri.. Acum mai puțin de 24 de ore, Primăria Istria a notificat Prefectura Constanța cu privire la secarea aproape în totalitate a lacului Nuntași. Prefectul George Niculescu ne-a contactat imediat și a solicitat să îl acompaniem de urgență pe teren. Astăzi, împreună cu domnul prefect ne-am deplasat pe teren pentru a evalua la fața locului dimensiunea dezastrului. Specialiștii #ABADL monitorizează periodic lacul Nuntași privind calitatea apei și potențialul ecologic pentru Comisia Europeană pentru a se cunoaște evoluția lui de la an la an. Ea se efectuează trimestrial, ultima fiind în luna aprilie 2020. Menționez faptul că acest fenomen extrem a avut ca factor și diferența de nivel dintre lacul Nuntași și lacul Histria. Mergând pe teren, am observat că au fost dezafectate stavilele pe canalul de legătură dintre cele două lacuri care permiteau reglarea/controlarea nivelului dintre ele. Pentru a putea acționa de urgență, prefectul județului #Constanța a decis ca mâine dimineață să facem o întâlnire de urgență cu reprezentanții ARBDD, administratorul de drept al lacului și Primăria Istria. ABADL poate acționa rapid DOAR DACĂ cei de la Rezervație ne vor solicita acest lucru.

Fenomenul de sec s-a mai manifestat parțial în anii trecuți, însă este pentru prima dată când lacul Nuntași a secat complet. Astfel, fauna și flora din zonă au fost afectate în mare parte, însă prin măsurile pe care le-am putea întreprinde ne vor permite să sprijinim refacerea ecosistemului. În cazul în care ni se va solicita și după discuțiile cu colegii mei, ne vom putea organiza eficient și vom putea acționa pe lac chiar în decursul acestei săptămâni. Eforturile noastre vor fi condiționate însă de fenomenele meteo – seceta hidrologică. Sperăm doar că în perioada de toamnă și iarnă, vremea din Dobrogea să fie bogată în precipitații….

Planul nostru este simplu: #ABADL va trebui să intervină de urgență pentru decolmatarea canalelor care asigură secțiunea de tranzitare a apei între lacurile Sinoe, Histria și până la Nuntași. Din păcate, o monitorizare constantă a acestor lacuri și întreținerea canalelor de legătură dintre ele ar fi putut evita această secare completă…

Acum…așteptăm ziua de mâine să vedem ce decizie se va lua cu privire la acest fenomen extrem. Până atunci, noi vom face planul de bătaie, ne vom pregăti să intervenim în acea zonă afectată și vom mobiliza orice resurse de care dispunem. Altfel, încetul cu încetul, problema aceasta se va generaliza în Dobrogea…“, a scris Bola.

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

Oficial. Iată cum s-a produs accidentul mortal de pe DN 22 Constanța – Tulcea

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

În urmă cu puțină vreme, reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța au transmis un comunicat prin care explică cum s-a produs accidentul mortal de pe DN 22 Constanța – Tulcea.

Potrivit purtătorului de cuvânt Andreea Munteanu, astăzi, în jurul orei 13.00, un bărbat, de 64 de ani, a condus un autoturism pe DN 22, în afara localității Cogealac, dinspre Constanța către Tulcea. În momentul în care a ajuns la  266+200m, din cauza neatenției în conducere, a pierdut controlul asupra direcției de mers către stânga, a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu o autoutilitară, condusă de un bărbat, de 31 de ani, din sens opus.

”În urma impactului a rezultat decesul la fața locului a conducătorului autoturismului, precum și vătămarea corporală ușoară a conducătorului autoutilitarei.”, precizează reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.

Foto: ISU Constanța

Iată informațiile publicate mai devreme:

Grav accident pe DN 22, la Gura Dobrogei. O persoană a murit

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

Urmărit internațional, un iranian cu domiciliul în județul Ilfov a fost prins în Constanța

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

La data de 10 august a.c., poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale al IPJ Constanța au depistat un cetățean iranian, de 40 de ani, din județul Ilfov, pe numele căruia exista un mandat de arestare, emis de autorităţile din Emiratele Arabe Unite.

Cel în cauză a fost dat în urmărire internaţională, fiind bănuit de săvârșirea infracțiunii de fraudă fiscală, faptă comisă pe teritoriul Emiratelor Arabe Unite.

Pentru depistarea acestuia, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Poliţiei Române.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Constanța.

În cursul zilei de astăzi, acesta va fi prezentat Curții de Apel Constanța, cu propunere de arestare preventivă, în vederea predării către autorităţile competente.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: