Conecteaza-te cu noi

Politica

Plan de guvernare fără ALDE. Ce ordin ar fi dat Dragnea înainte de a pleca în vacanță

Published

on

Liviu Dragnea a intrat din nou în  concediu. Nu înainte ca să traseze o serie de sarcini  propriilor colegi de partid.  Printre  ele, una care dă deja  frisoane partenerilor din ALDE îi care poate  provoca complicații grave partidului condus de Călin Popescu Tăriceanu. Recentele contre din coaliție pe impozitul de afaceri și taxa de solidaritatea, soldate  cu blocarea și abandonarea acestor idei de  către Guvernul Tudose, a dat de gândit conducerii social-democrate. Din mai multe motive.

Unu. Partenerii din ALDE nu sunt  atât de obedienți  și  controlabili când  vine  vorba de  introducerea de taxe și impozite. Semnale de alarmă  pentru PSD au tot venit dinspre ALDE.  Cu un scor  electoral format dintr-o singură cifră,  oamenii lui Tăriceanu nu-și permite luxul  susținerii unor  măsuri impopulare care ar putea afecta  grav  cota și așa  fragilă a propriului partid. iar unii se gândesc deja la  trecerea în Opoziție.

Doi. Premierul Mihai Tudose profită de  opiniile  divergente  din coaliție pe anumite teme  sensibile pentru a-și testa propriile limite de  independență decizională în raport cu  polul de putere din Kisellef numărul 10.

Motive suficiente pentru Dragnea ca să pună în aplicare  un nou plan de  conturare a unei noi majorități  pentru scenariul, deloc improbabil, al  ruperii acestei coaliții, dar și pentru a scurta lesa pentru cei din Palatul Victoria printr-o majoritate de unică culoare.

Advertisement

“Vara, omul  gospodar își face sanie,  iar  iarna car. Cei din ALDE au dat deja semne de apropiere fațâ de PNL.  Chiar dacă am primit garanții de la Tăriceanu că ALDE nu ne va abandona, nu știm cum vor reacționa când se va pune problema introducerii de noi taxe și impozite”, susțin surse din conducerea PSD citate de Stiripesurse.ro.

Iar nevoia de noi taxe și impozite este mai acută  ca oricând, de vreme ce concesiile făcute ca efect al plafonării pensiilor speciale,  precum mărirea cu 10-15% a  salariiilor din domeniul  siguranței  naționale, afectează planul de economii care trebuiau făcute la un buget de stat deja  vlăguit de majorările ample de salarii și pensii în sistemul de stat.

Semnale de alarmă  pentru PSD  au tot venit dinspre ALDE.  cu un scor  electoral format dintr-o singură cifră,  oamenii lui Tăriceanu nu-și permite luxul  susținerii unor  măsuri impopulare care ar putea afecta  grav  cota și așa  fragilă a propriului partid.

Drept urmare, liderii parlamentari au fost însărcinați să treacă la racolarea de noi parlamentari. Până în toamnă , vacanța parlamentară  va  fi folosită  pentru contactarea și atragerea, la bucată, de parlamentari din PMP, PNL și chiar din USR, acolo unde  conflictul intern pentru șefia acestui partid crează un  cadru propice pentru o astfel de acțiune.

Lor li s-ar adăuga  sprijinul  actual al UDMR, care ar putea fi legat mai bine de interesele de guvernare ale PSD prin perfectarea unei alianțe mai strânse decât actualul protocol de colaborare parlamentară, susțin sursele citate. Atragerea unui  număr însemnat de parlamentari din alte partide ar oferi celor din PSD garanția  că  inițierea unor noi negocieri cu liderii Uniunii nu vor avea același deznodământ ca cele din primăvară atunci când Kelemen Hunor a  condiționat sprijinirea moțiunii de cenzură a PSD împotriva premierului Sorin Grindeanu  de adoptarea rapidă a unor legi care privesc drepturile minorității maghiare.

În prezent, pe  hârtie, majoritatea PSD-ALDE este de 233 de senatori și deputați. Din 218 sunt parlamentari social-democrați, dar Liviu Dragnea nu poate  conta pe toți după episodul defectării lui Grindeanu și Victor Ponta. de bine de rău, lor li s-ar adăuga cei 17 parlamentari ai munoritâților.

Advertisement

Pentru a compensa  efectul unei  ruperi a actualei  coaliții,  social-democrații ar trebui să atragă  minimum 24 de deputați și senatori,  zestrea de voturi cu care ALDE contribuie la actuala majoritate parlamentară. Iar  conducerea ALDE nu stă nici ea cu mâinile în sân. Pentru a  acoperi plecările lui Daniel Constantin și ai fidelilor acestuia din partid, confruntat cu riscul intrării în Opoziție, Tăriceanu a  cerut la rândul său,  să se  identifice parlamentarii nemulțumiți din alte partide și să se treacă la atragerea lor în ALDE. Deocamdată, nici o tentativă de racolare din PNL, partid care a a trecut recent prin alegeri interne în cadrul unui Congres, nu s-a soldat cu vreun succes.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions