Conecteaza-te cu noi

Politica

PMP Constanța, precizări despre proiectele adoptate în ședința Consiliului Local Municipal

Published

on

În cadrul ședinței Consiliului local din data de 27 noiembrie 2017, consilierii Partidului Mișcarea Populară au propus, referitor la două proiecte de hotărâre de consiliu, două amendamente, în scopul de a nu face “o legalitate printr-o ilegalitate”, anunță Biroul de presă al PMP Constanța printr-un comunicat remis redacției.

Astfel, referitor la proiectele de repunere în funcție a doi consilieri locali PNL și eliberarea altor doi consilieri, tot de la PNL, Partidul Mișcarea Populară a propus ca aceste proiecte să fie votate în mod individual, pentru fiecare consilier în parte, așa cum este corect și cum prevede legea, și să se precizeze concret articolele de lege în baza cărora s-au întocmit aceste proiecte și s-a propus eliberarea celor doi consilieri.

Aceste amendamente vin pe fondul nepronunțării instanței de judecată în contradictoriu cu instituția Consiliului local.

Partidul Mișcarea Populară nu comentează și se supune dispozițiilor din hotărârile judecătorești menționate. Dar nu poți să obligi consiliul local să aplice o sentință dacă acesta nu a fost parte în acel proces și nu a avut posibilitatea să se apere.

Advertisement

Încetarea mandatului unui consilier local printr-o hotărâre a consiliului local se poate face doar în anumite cazuri, clar stabilite de legea 393/2004:

  1. a) Demisie
  2. b) Incompatibilitate
  3. c) Schimbarea domiciliului
  4. d) Lipsa nemotivată de la mai mult de 3 ședințe ordinare
  5. e) Imposibilitatea exercitării mandatului pe o perioadă mai mare de 6 luni
  6. f) Condamnarea
  7. g) Punerea sub interdicție judecătorească
  8. h) Pierderea drepturilor electorale

h1) Pierderea calității de membru al partidului politic

  1. i) Decesul

Niciunul dintre consilierii excluși nu se încadrează în situațiile prevăzute mai sus.

Amendamentele PMP vizau separarea în două hotărâri distincte a fiecărui proiect, tocmai pentru a înlătura condiționarea votului ce viza punerea în executare a sentințelor civile de cel pentru excluderea fără temei legal  a consilierilor PNL.

“Colegii mei, Zabara Alexandru, Cantaragiu Secil și Papuc Cătălin, care sunt consilieri locali ai PMP, au procedat în mod corect și echidistant față de propunerea aberantă a proiectelor de hotărâre, abținându-se de la vot deoarece motivarea acestui proiect nu este legală.

Chiar dacă politic ne avantajează starea de tensiune și degringolada pe care au provocat-o aceste hotărâri în PNL Constanța, noi nu suntem de acord cu încălcarea legii și la fel am fi procedat și pentru orice alt coleg din cadrul oricărei formațiuni politice.

Vom solicita prefectului să supună controlului de legalitate cele două hotărâri și să acționeze în instanță în vederea ANULĂRII PARȚIALE a acestora, doar în privința eliberării din funcție a celor doi consilieri locali PNL, deoarece eliberarea lor s-a făcut fără să se respecte nici cea mai mică urmă de legalitate”, a declarat Claudiu Palaz.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions