Conecteaza-te cu noi

Politica

PMP, două propuneri pentru funcția de premier: Siegfried Mureșan și Eugen Tomac

Published

on

Delegaţia PMP a finalizat discuțiile cu președintele Klaus Iohannis pentru desemnarea unui nou prim ministru, urmare a demisiei lui Mihai Tudose și numirea Vioricări Dăncilă pentru această funcție de către forul de conducere superior al PSD. După PNL și USR care nu au venit cu nicio propunere, Traian Băsescu i-a adus lui Iohannis două propuneri: Siegfried Mureșan și Eugen Toman. Preşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP), senatorul Traian Băsescu, a declarat miercuri că guvernarea este catastrofală şi nu trebuie să continue, arătând că formaţiunea sa i-a propus pentru funcţia de premier pe Siegfried Mureşan şi Eugen Tomac.

„Am făcut două propuneri. Una pentru primul Guvern, dacă va cădea, și al doilea pentru al doilea Guvern, care nu mai are cum să pice. Prima propunere este Siegfried Mureșan, care, spre deosebire de doamna Dăncilă de la Videle, a fost negociatorul bugetului UE pentru anul 2018. Dacă domnul președinte are timp să compare cei doi europarlamentari, cu certitudine va opta pentru Siegfried Mureșan. A doua propunere este Eugen Tomac”, a declarat Băsescu, adăgând că Tomac este o propunere cu semnificație în anul centenarului, fiind din Republica Moldova.

Delegaţia Partidului Mişcarea Populară care a sosit la Palatul Cotroceni la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis a fost formată din Traian Băsescu, preşedintele formaţiunii, preşedinţii executivi Eugen Tomac şi Valeriu Steriu, Dorin Bădulescu, liderul senatorilor PMP, şi deputatul Cătălina Bozianu.

 

Advertisement

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions