Connect with us

Politica

PMP propune partidelor un pact național pentru Sănătate

Tatian Iorga

Publicat

la

Partidul Mişcarea Populară a lansat, astăzi, un apel către toţi liderii politici din România pentru elaborarea şi adoptarea unui Pact Naţional pentru Sănătate.

„Criza sanitară provocată de pandemia de coronavirus a evidenţiat slăbiciunile uriaşe ale sistemului de sănătate din România. Cauzele sunt multiple: subfinanţare, lipsa unei strategii coerente, legislaţia deficitară, politizarea excesivă sau tradiționala practică românească a ascunderii gunoiului sub preş”, se menționează în scrisoarea trimisă liderilor politici de președintele PMP, Eugen Tomac.

Pactul Național pentru Sănătate va reprezenta „foaia de parcurs pe care decidenţii guvernamentali, indiferent de culoarea politică, se vor angaja să o respecte cu stricteţe, astfel încât sistemul sanitar din țara noastră să reuşească să ofere servicii de calitate cetățenilor, dar mai ales, să poată face față unor crize similare sau mai grave decât cea pe care o avem de înfruntat astăzi”, se precizează în documentul amintit.

Concret, PMP propune 10 măsuri care ar garanta îmbunătăţirea considerabilă a sistemului sanitar din România: o speranţă de viaţă mai mare, servicii de mai bună calitate, tratamente performante, sustenabilitate”. Pactul Naţional pentru Sănătate propus de PMP va avea în vedere:

Creşterea alocărilor bugetare pentru Sănătate gradual până la atingerea nivelul mediu din UE până în anul 2025. Cheltuielile pentru Sănătate în România sunt cele mai scăzute din UE, atât pe cap de locuitor (1.029 EUR, media UE fiind de 2.884 EUR), cât și ca procent din PIB (5% față de 9,8% în UE);

Crearea unei comisii parlamentare speciale pentru modificarea şi modernizarea legislaţiei în domeniul Sănătăţii, plecând de la proiectul de lege privind reorganizarea și funcționarea sistemului de sănătate, proiect elaborat de cei mai buni specialiști în Sănătate pe care îi are România (proiectul se anexează);

Construirea a 8 spitale regionale cu fonduri europene în cadrul exerciţiului financiar 2021 – 2027;

Investiţii substanțiale în modernizarea spitalelor;

Dotarea cu echipamente performante a tuturor spitalelor judeţene, municipale, orăşeneşti şi a celor care tratează diferite specialități medicale;

Elaborarea unui sistem de remunerare corectă pentru personalul medical adaptat la standarde europene, pentru stoparea exodului către Vestul Europei;

Instruirea și perfecţionarea continuă a personalului medical în contextul progreselor științifice realizate în domeniu;

Dezvoltarea capacităţii de producţie de medicamente în România;

Finanțarea cu prioritate a Institutului Cantacuzino; refacerea în cel mai scurt timp a capacităţii României de a produce vaccinuri;

Alocări speciale de 0,5% din PIB pentru cercetare medicală.

Liderul PMP, Eugen Tomac, vine și cu o soluție de finanțare a acestor măsuri: „Partidul Mişcarea Populară atrage atenţia asupra faptului că, la nivelul UE, s-a decis suspendarea Pactului de Stabilitate şi de Creştere până la 31 decembrie 2020. Aceasta înseamnă că România se poate împrumuta oricât peste limita de deficit bugetar pentru a finanţa domeniul sanitar, considerat drept o prioritate în obiectivele stabilite de Comisia Europeană, deci pentru realizarea punctelor prevăzute în propunerea de Pact Naţional pentru Sănătate. În aceste condiții, pentru prima dată avem șansa să ne împrumutăm pentru a finanța investiții în sănătate (cum ar fi construirea și modernizarea spitalelor, operaționalizarea Institutului Cantacuzino etc), deci nu pentru consum.”

Potrivit PMP, cele 10 măsuri menționate trebuie elaborate de factorii politici în parteneriat cu specialiști de renume în domeniul sănătății, cu asociații patronale și sindicale, cu universități, ONG-uri și companii care acționează în domeniul sănătății.

„Pentru a reuși este nevoie de voință politică, de respect și asumarea cu seriozitate a acestor angajamente întru apărarea sănătății cetățenilor pe care avem datoria să îi reprezentăm”, mai spune liderul PMP, Eugen Tomac, în scrisoarea trimisă președinților PNL, PSD, USR, UDMR, ALDE, ProRomânia și PLUS.

Comments

comments

Politica

George Scupra a câștigat cel de-al treilea mandat de primar al orașului Ovidiu

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

George Scupra (PNL), primarul în exercițiu al orașului Ovidiu, a câștigat detașat alegerile locale. Potrivit numărătorii parțiale, a obținut 69,65 % din sufragii.

Astfel, el va câștiga cel de-al treilea mandat de primar al orașului Ovidiu. Precizăm că participarea la vot a fost de aproximativ 50%. Rezultatele finale vor fi prezentate în cursul zilei de mâine.

 

Comments

comments

Continuă să citești

Politica

Stelian Ion, USR-PLUS: ”Oraşul nostru trebuie să fie şi va fi în topul oraşelor din România”

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

Potrivit exit-poll-ului realizat de CURS/Avangarde, candidații USR-PLUS, Stelian Ion și cel al PNL, Vergil Chițac au obținut același procent de 29% pentru câștigarea alegerilor în municipiul Constanța. Decebal Făgădău, actualul primar, PSD, a ocupat poziția a treia, cu un procent de 23,5%.

În urma acestor rezultate, Stelian Ion a declarat că alegătorii au decis să scape orașul de mafii:

“În Constanţa scriem istorie, smulgem acest oraş din mâinile unor mafioţi care ne-au ţinut în subdezvoltare timp de 20 de ani. Ne-am luptat într-o campanie cu doi coloşi, care au încercat să ne strivească, dar constănţenii, în faţa cărora mă înclin şi cărora le mulţumesc din suflet, au decis să scape oraşul ăsta de mafii, de o mafie PSD-istă şi, veţi vedea mâine, după ce se vor număra voturile, şi de interesele dubioase ale unor moguli care au făcut tot posibilul ca să schimbe rezultatul alegerilor şi Constanţa să fie din nou un oraş sufocat”, a declarat Stelian Ion, după rezultatul exit-poll-ului.

El a mai spus că municipiul Constanţa va deveni un oraş european, îndreptat către tineri, către viitor, pentru că are forța de a schimba lucrurile în bine.

Stelian Ion a mai precizat că municipiul Constanţa trebuie să ajungă rapid în topul oraşelor dezvoltate din România.

“După ce ne vom bucura poate o zi, poate o seară, vom începe să muncim, suntem conştienţi că este o responsabilitate imensă, suntem conştienţi de aşteptările pe care toţi constănţenii le au de la noi şi vom arăta că se poate. (…) Orașul nostru nu trebuie să fie un oraș de mâna a doua. Oraşul nostru trebuie să fie şi va fi în topul oraşelor din România şi lucrul ăsta trebuie să se întâmple rapid, şi trebuie să se întâmple şi cu ajutorul Guvernului. Voi fi des la ministerele din Bucureşti, voi bate la toate aceste porţi ca să deblocăm fonduri, să deblocăm tot felul de proiecte şi să aducem investitori importanţi în oraşul nostru. Vă mulţumesc încă o dată, dragi constănţeni, că aţi redat demnitatea acestui oraş şi că ne faceţi din nou să fim mândri că suntem constănţeni. Este un sentiment pe care de foarte mult timp nu l-am mai trăit. Îi felicit pe ceilalţi colegi din ţară, alături de care vom face toată România să se schimbe în bine”, a declarat Stelian Ion.

🔵 Stelian Ion declarații în direct❗️

🔵 Stelian Ion declarații în direct❗️

Publicată de Stelian Ion pentru Constanța pe Duminică, 27 septembrie 2020

Comments

comments

Continuă să citești

Politica

Costel Dumitrașcu, candidatul PMP pentru Năvodari, la ieșirea de la urne: “Am votat pentru viitorul copiilor din acest oraș”

Mihaela Tîrpan

Publicat

la data de

Scris de

Costel Aurelian Dumitrașcu, candidatul PMP pentru funcția de primar al orașului Năvodari, și-a exercitat dreptul la vot și susține că năvodărenii vot alege o echipă bine intenționată. Mai mult, candidatul Mișcării Populare a spus, la ieșirea de la urne, că a votat pentru copilul lui, pentru copiii din Năvodaru și pentru viitorul lor. Iată declarația:

“Am votat pentru copilul meu, pentru toți copiii din Năvodari, pentru viitorul lor. Sunt convins că năvodărenii vor vota de data asta o echipă bine intenționată! Am încredere că odată cu votul de astăzi se termină epoca politicienilor în Năvodari și că a sosit momentul oamenilor, momentul oamenilor bine intenționați!”

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: