Conecteaza-te cu noi

Politica

PNL Năvodari solicită înființarea unei secții de votare în Mamaia Sat

Published

on

PNL Năvodari consideră că este inadmisibil ca în condițiile în care în Mamaia Sat locuiesc 1492 de năvodăreni cu drept de vot să NU existe secție de votare.

În acest sens, este necesară înființarea urgentă a unei secții de votare în cartierul Mamaia Sat astfel încât locuitorii din zonă să-și poată exercita drepturile civice garantate de Constituția României.

“Este rușinos faptul că în acest moment cei 1492 de votanți sunt plimbați prin 21 de secții de vot. Această manevră de împânzire cu votanți prin toate secțiile de vot din Navodari a fost inventată de PSD fix pentru descurajarea acestora. Menționăm că există și o altă sectie de vot în afara orașului, la Peninsula, unde sunt înregistrați doar 540 de votanți!”, scrie, într-un comunicat remis redacției Daniel Dumitrescu, președintele PNL Năvodari.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions