Conecteaza-te cu noi

Politica

PNL, transferuri strategice de la Pro România. Pe listă este și deputatul Mircea Banias de la Constanța

Published

on

Liberalii se reunesc în ședința Biroului Executiv al PNL, iar pe ordinea de zi au trecut ”protocolul de îngrobare a grupului social-liberal”, scrie stiripesurse.ro. Practic, potrivit surselor jurnaliștilor menționați, demisionarii din Pro România vor trece în grup la PNL, în frunte cu Daniel Constantin și Sorin Cîmpeanu, cei care vor deține funcțiile de vicepreședinți la nivel național ai PNL. Astfel, liberalii își vor consolida pozitia în Camera Deputaților, știind faptul că scopul PNL este de a crea majoritate pentru vot.

Iată lista completă, cu mențiunea că fostul lider al Pro România Constanța, deputatul Mircea Banias, se află printre posibilii viitori liberali.

Daniel Constantin – Fondator şi Primvicepreşedinte PRO România

Sorin Mihai Cîmpeanu – Fondator şi Primvicepreşedinte PRO România

Advertisement

Mircea Banias – Deputat, Vicepreședinte PRO Romania şi Coordonator Constanța

Damian Florea -Fondator, Deputat, Coordonator Ilfov

Liviu Balint – Deputat, Coordonator Sălaj

Georgian Pop – Deputat

Răzvan Mitu – Fondator, Vicepreședinte PRO România și Coordonator București

Advertisement

Cristian Cosmin – Fondator şi Vicepreședinte PRO România

Raluca Haliţ – Fondator PRO România, Coordonator Tineret București

Georgică Dumitru – Coordonator Dâmboviţa

Marius Sanfirişcă – Coordonator Hunedoara

Silvian Dan – Coordonator Olt

Advertisement

Gigi Danuț Feţeanu – Coordonator Sibiu

George Manciu – Coordonator Sector 2

Letiţia Stoian – Coordonator Sector 4

Dan Marian – Coordonator Sector 5

NOTĂ! Mircea Banias nu a putut fi contactat de Ordinea.ro pentru a discuta pe marginea acestui subiect, însă îi așteptăm punctul de vedere oricând.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions