Conecteaza-te cu noi

Politica

PNL, USR-PLUS și PSD se bat pe anularea pensiilor speciale ale parlamentarilor. Orban: „Sunt trei proiecte diferite“

Published

on

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a anunţat, astăzi, că Birourile Permanente Reunite ale celor două camere ale Parlamentului au decis urgentarea adoptării modificării Statutului parlamentarilor, în sensul eliminării pensiilor speciale. Orban a afirmat că trei formațiuni au introdus proiecte de lege pentru anularea pensiilor speciale pentru parlamentari. PNL, USR-PLUS și PSD au depus fiecare câte un proiect pentru anularea acestor pensii ale parlamentarilor, a punctat liberalul.

“Birourile Permanente Reunite au decis să trimită către Comisia de Statut – comisie care urmează să se constituie la primul punct al ordinii de zi a plenului de miercuri – trei proiecte de lege privind desfiinţarea pensiilor speciale pentru parlamentari. Un proiect de lege iniţiat de PNL, un proiect iniţial de USRPLUS şi un proiect iniţiat de PSD. Am trimis comisiei, pentru întocmirea raportului, în măsura în care va fi posibil, deoarece am cerut ca în cadrul plenului constituirea comisiei de stat să fie la primul punct. După constituire, comisia poate să de raportul cu privire la cele trei proiecte de lege. Noi susţinem introducerea pe ordinea de zi a plenului pentru votul final proiectul de amendare a Statului deputaţilor şi senatorilor, prin care se desfiinţează pensiile speciale ale parlamentarilor”, a anunţat Orban.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions