Locul unde a început calvarul exterminării intelectualilor și gospodarilor României postbelice – Canalul și colonia de la Poarta Albă – pare că a rămas doar în memoria unora. Dincolo de promisiuni, nimeni nu vrea să realizeze și pe pământ dobrogean un muzeu dedicat foștilor deținuți politici. În afară de foștii deținuți ce se împuținează de la o zi la alta.
Astăzi, despre cumplita tragedie amintește, pe aceste pământuri, doar monumentul de la Poarta Albă: cuburile suprapuse care se înalță spre cer, pomenind de locurile de calvar unde s-a scris o pagină dureroasă din istoria contemporană.
De mai mulți ani, cei din Asociația Foștilor Deținuți Politici au început demersurile pentru realizarea unui muzeu al ororilor comunismului, muzeu ce ar trebui să se afle chiar în curtea monumentului dedicat lor. Conform planurilor, acesta ar avea două părți: una în aer liber, în care cei care i-ar trece pragul ar afla numele celor chinuiți aici, în coloniile de muncă forțată de la Canal, și o clădire ce ar adăposti mai multe elemente din viața prizonierilor, fotografii, mărturii audio și video.
„50% din muzeul în aer liber a fost realizat, dar constructorul a renunțat. Vom continua noi lucrările”, ne-a spus primarul comunei Poarta Albă, Vasile Delicoti.
Problema o constituie realizarea clădirii. Dar, cum se pare că doar cei din Poarta Albă înțeleg necesitatea recunoașterii unor fapte din trecut și asumarea lor, soluția pentru realizarea acesteia va veni tot de la autoritățile din Poarta Albă.
„Voi propune Consiliului Local, la rectificarea bugetului local de venituri și cheltuieli, să acopere fondurile necesare realizării studiului de fezabilitate urmând ca banii pentru proiect să vină prin Compania Națională de Investiții”, ne-a promis același prim gospodar al comunei.
Așa că acum mai rămâne doar să așteptăm, să sperăm și să remarcăm că la fiecare sărbătoare a Înălțării Domnului doar comunitatea din Poarta Albă se gândește și-i cinstește prin slujbe specifice pe cei ce au scris cu sânge, lacrimi și trudă o pagină tristă din istoria noastră, aici, la Canal.
Câteva repere despre coloniile de muncă de la Canalul vechi
Istoria Canalului Vechi s-a derulat în perioada 1949 – 1953, atunci când autoritățile comuniste au decis să înființeze o cale navigabilă artificială, lungă de 65 de kilometri, între Dunăre și Marea Neagră, de la Cernavodă la Capul Midia. Pentru coordonarea șantierului a fost înființată o structură civilă sub numele Direcția Generală a Canalului, cu aproximativ 20.000 de angajați în perioada de apogeu a lucrărilor.
Pe lângă aceștia, la canal au mai lucrat și soldați constructori din Direcția Generală a Forțelor de Muncă, o structură în care au fost înregimentați de regulă fii de chiaburi și de preoți, studenți și tineri intelectuali considerați de regim lipsiți de încredere pentru a primi arme.
În sfârșit, a treia forță de muncă de la canal, și cea mai importantă, a fost reprezentată de deținuții politici (unii condamnați în urma unor procese de tip stalinist, alții ”internați administrativ”, în baza simplei suspiciuni că ar putea pune în pericol ordinea socială). Inițiatorul proiectului, dictatorul Gheorghe Gheorghiu-Dej, numea șantierul Canalului Vechi drept ”cimitirul burgheziei române”.
Pe șantierul canalului vechi au funcționat colonii de muncă forțată la Columbia (Cernavodă), Kilometru 4 (pe locul actualei Centrale Nuclear-Electrice ), Saligny (lagăr de femei, care a funcționat o scurtă perioadă de timp), Medgidia, Kilometrul 34, Poarta Albă, Galeșu, Culme, Peninsula și Midia.
Alte lagăre auxiliare au funcționat în comuna Castelu, la Dorobanțu, la stadionul Farul din Constanța și pe malul lacului Tașaul, unde deținuții au prestat activități agricole sau de construcții civile. Potrivit unor estimări, în anul 1950 ar fi fost concentrați la Canal peste 40.000 de deținuți. Conform planificărilor la muncă din arhiva Direcției Generale a Canalului, în anul 1952 se aflau concomitent la muncă, pe albia canalului, 19.200 de deținuți. Cei care se îmbolnăveau sau mureau erau înlocuiți rapid prin mecanismul internărilor administrative cu alte persoane culese, uneori, la întâmplare, de pe stradă.
Argumente pentru înființarea Memorialulului Canalului Vechi la Poarta Albă
Poarta Albă a jucat un rol central în acestă istorie. Primele două colonii penitenciare de pe canal au fost înființate la Poarta Albă și la Midia, în anul 1949. În timp, colonia Poarta Albă avea să devină ce mai mare și cea mai importantă din rândul tuturor coloniilor de la canal.
În literatura memorialistică sunt evocate în mod frecvent două figuri sinistre de torționari de la Poarta Albă: Haralambie (un personaj care coordona un experiment pavlovian, prin care, în schimbul unor porții de mâncare, reușea să-i determine pe anumiți deținuți să-i lingă bocancii sau să consimtă la acte sexuale) și Stănciugel (un brigadier care obișnuia să-i bată cu bâta pe deținuți; în literatura memorialistică se consemnează că acesta l-a ucis în bătaie pe deținutul Remus Rambela, după care i-ar fi ars cadavrul într-un cuptor pentru cărămizi).
Pe lângă aceste atrocități, la Poarta Albă s-a consumat și ”procesul sabotorilor”, în perioada 29 august – 1 septembrie 1952. Vorbim de un simulacru judiciar organizat aici de un Tribunal Militar Extraordinar, prin care 10 ingineri și muncitori civili au fost condamnați pentru sabotarea muncii. Ziarul Scânteia a făcut în acea perioadă relatări zilnice de la proces.
Cinci acuzați au fost condamnați la moarte, iar ceilalți la muncă silnică pe viață, pe 25 sau pe 20 de ani. Trei dintre cei 5 condamnați la moarte au fost executați, în vreme ce doi au primit clemența partidului, care le-a comutat pedeapsa în muncă silnică pe viață.
Un al doilea proces al sabotorilor s-a desfășurat tot la Poarta Albă, dar în mod secret, fără nicio mediatizare. Printre cei acuzați de sabotare în acest al doilea val s-a aflat chiar fratele ministrei muncii de la acea vreme, Constanța Crăciun.
Toate aceste aspecte arată că locul cel mai portivit pentru un memorial al canalului vechi este la Poarta Albă. Tot pe teritoriul comunei Poarta Albă a funcționat și colonia de la Galeșu (satul Nazarcea de astăzi), care era dedicată preoților, iar în apropierea ei funcționează, de câțiva ani, o mănăstire închinată sfinților români (sfinții necanonizați ai închisorilor).
Victimele de la Canal au o secțiune importantă în Memorialul de la Sighet (un muzeu dedicat comunismului). Din 1997 și până în prezent, muzeul de la Sighet a fost vizitat de peste un milion de persoane, constituind unul din cele mai importante puncte de atracție turistică din Maramureș. Înființarea unui memorial al Canalului la Poarta Albă ar putea constitui, de asemenea, un punct de atracție turistică, pe lângă faptul că ar fi o reparație morală, nepatrimonială, pentru victime și pentru foștii deținuți politici încă în viață.
(Foto deschidere: primarul Vasile Delicoti și președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, la monumentul deținuților politici de la Poarta Albă, pe 10 iunie 2021.)
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta
