Conecteaza-te cu noi

Actual

Poetul Ovidius a fost reabilitat la Roma! Decizia vine la 2000 de ani de la moartea sa

Published

on

La două mii de ani după ce a fost exilat, celebrul poet Ovidius a fost reabilitat printr-o hotărâre a Consiliului municipal din Roma, care a aprobat săptămâna trecută în unanimitate o rezoluţie pentru ”repararea prejudiciului grav” suferit de autorul ”Metamorfozelor”, informează marţi AFP, citat de AGERPRES. Ovidius, unul dintre clasicii literaturii latine alături de Horaţiu şi Vergilius, a fost trimis în exil de împăratul roman Augustus în anul 8, pe ţărmul Mării Negre, la Tomis (oraşul Constanţa de astăzi). Motivul izgonirii sale rămâne unul dintre cele mai mari mistere ale literaturii. Poetul a evocat, într-o referire eliptică, posibilele cauze ale exilului său: ”carmen et error” (”un poem şi o greşeală”). Poemul cu pricina ar fi putut fi ”Ars Amatoria”, un text ironic despre arta seducţiei. Împăratul Augustus, care emisese legi împotriva adulterului e posibil să nu fi apreciat această încălcare a moralei. ”Chiar dacă poemul nu face referiri clare la adulter, cochetează cu ideea”, explică pentru AFP Rebecca Armstrong, profesor asociat de literatură clasică la Universitatea Oxford. ”Adoptă în mod clar un ton ireverenţios referitor la atitudinile morale tradiţionale şi la împăratul şi familia acestuia.” ”Ovidiu recomandă spre exemplu mai multe monumente romane construite de Augustus şi familia sa ca locuri ideale pentru cucerirea tinerele fete”, spune profesoara. Este puţin probabil ca poemul, publicat după exilul autorului, să fi alimentat singur furia lui Augustus. Experţii estimează că ”eroarea” misterioasă a fost ultima picătură care l-a făcut pe împărat, deja iritat, să reacţioneze. ”Potrivit unei alte ipoteze, situaţia ar fi avut legătură cu scandalul în care era implicată nepoata lui Augustus, Iulia, exilată în anul 8 pentru săvârşirea unui adulter cu un senator roman”, aminteşte Rebecca Armstrong. Ovidius ura ”ţărmul sălbatic” al Tomisului şi nu a încetat să pledeze, în van, pentru întoarcerea sa la Roma. Poemul scris în exil, în care lăsa foarte clar să se înţeleagă că împăratul Augustus era un cititor de poezie prea puţin sofisticat şi o persoană lipsită de umor, nu i-a favorizat cauza. ”O strategie surpinzătoare pentru cineva care spera să fie rechemat”, comentează Armstrong. Decizia de reabilitare a lui Ovidiu are loc cu ocazia celebrării a 2000 de ani de la moarte poetului, în anul 17. Rebecca Armstrong crede că ”Ovidiu ar fi fost mulţumit” de hotărârea consiliului municipal adoptată săptămâna trecută care face, în sfârşit, dreptate manualului său despre seducţie. Ar fi apreciat, fără îndoială, ”să ştie că oamenii sunt încă interesaţi de persoana lui şi îi citesc încă poemele”. Cu toate acestea, în lipsa documentelor doveditoare, unii dintre specialişti pun sub semnul întrebării exilul poetului şi spun că ultimele scrieri ar putea fi considerate un fel de literatură experimentală. Ovidius nu este singura personalitate din peninsulă reabilitată. În 2008, oraşul Florenţa şi-a cerut iertare pentru persecuţiile la care a fost supus poetul Dante, care a plecat în exil după ce fusese condamnat la moarte pentru ideile sale politice.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions