Conecteaza-te cu noi

Actual

Poliția Locală Constanța: “Numărul celor care încalcă legea s-a redus cu 50%”

Published

on

În primul trimestru al anului 2019, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au acționat pe toată raza municipiului Constanța pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.

Asftel, în perioada 01.01.2019-31.03.2019, oamenii legii au aplicat 17.905 (12.515 înregistrate în aceeași perioadă a anului 2018) amenzi contravenționale în valoare totală de 2.683.985 lei.

De asemenea, au fost constatate 20 infractiuni, toate ținând de mediul stradal.

Controalele s-au desfășurat independent de alte institutii și au vizat respectarea normelor legale privind menținerea curățeniei pe domeniul public al unității administrativ teritoriale, asigurarea ordinii și liniștii publice în zonele adiacente centrelor comerciale, parcurilor, în proximitatea unităților de învățământ, a piețelor agroalimentare și în cartierele de blocuri sau case, fluența circulației pe drumurile publice, protecția mediului, urmărirea legalității lucrărilor de construcții și a afișajului stradal, verificarea modului de desfășurare a activităților comerciale din municipiul Constanța, depistarea persoanelor care nu dețin titlu de călătorie valabil pe mijlocul de transport în comun, prevenirea și combaterea efectelor produselor din tutun în spatiul public închis sau într-un loc interzis de lege, depistarea persoanelor care comercializează ilicit produse fără acte de proveniență și în locuri neautorizate.

Advertisement

Redăm, cu titlu de exemplu, contravențiile săvârșite în mod frecvent:

OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice: 4580 ( 1910 sancțiuni contravenționale înregistrate în perioada 01.01.2018-31.03.2018) abateri contravenționale, în special pentru opriri/staționări efectuate neregulamentar pe arterele intens circulate din municipiul Constanța și au fost aplicate 9324 puncte de penalizare.
Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice: 1619 ( 385 sancțiuni contravenționale au fost înregistrate în perioada 01.01.2018-31.03.2018) procese verbale au fost intocmite pentru exercitarea unor acte de cersetorie, vagabondaj, prostituție, consum de alcool în alte locuri decât cele permise, producerea de zgomot, scandal, încălcarea unor reguli de conviețuire socială și bună vecinătate, etc.
Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii: au fost constatate 82 de abateri contravenționale pentru executarea de lucrări de construcții fără a deține autorizație de construire sau pentru nerespectarea actului emis de autoritatatea publică locală și a planurilor urbanistice vizate spre neschimbare.
H.C.L nr. 184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța: 2410 (575 sancțiuni contravenționale au fost înregistrate în perioada 01.01.2018-31.03.2018) amenzi contravenționale au fost aplicate pentru aruncarea unor deșeuri, ambalaje, coji de semințe, resturi din țigară, resturi alimentare și nealimentare pe domeniul public; aruncarea resturilor menajere în alte locuri decât cele special amenajate; răscolirea gunoiului din containere; nemenținerea unei permanente stări de curățenie împrejurul unor imobile; fațade imobile neîngrijite, terenuri neigienizate; staționarea vehiculului pe spațiul verde sau cu această destinație ori depozitarea unor obiecte pe domeniul public în scopul “rezervării” unui loc de parcare,etc.
Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor produselor din tutun- au fost constate 545 ( 62 sancțiuni contravenționale au fost înregistrate în perioada 01.01.2018-31.03.2018) abateri de la normele legale.
Amenzile contravenționale au fost aplicate pentru consumul unor produse din tutun în spațiu public închis sau loc interzis, în scara blocului, în incinta piețelor agroalimentare, dar marea majoritatea a faptelor au fost constatate în interiorul unei unități sanitare de tip spital.
Legea nr. 92/2007 a serviciilor de transport public local: 4316 (8535 sancțiuni contravenționale au fost înregistrate în perioada 01.01.2018-31.03.2018) procese verbale de constatare și sancționare a contravenției au fost încheiate persoanelor care nu dețineau titlu de călătorie valabil pe mijloacele de transport în comun.

De remarcat faptul că numărul celor care încalcă prevederile legale în vigoare s-a redus la aproximativ 50% față de cel inițial, motiv pentru care celor care s-au conformat dorim să le mulțumim, iar celor care încă nu au înțeles obligațiile legale ce le revin în momentul când folosesc mijloacele de transport public în comun ale RATC să le aducem la cunoștință că polițiștii locali vor acționa, zilnic, pentru prevenirea și combaterea unor fapte antisociale care țin de ordine și liniște publică.

De asemenea, recomandăm conducătorilor auto să respecte prevederile legale în zonele în care este interzisă oprirea/staționarea voluntară, în special în proximitatea stațiilor destinate mijloacelor de transport public în comun, unităților de învățământ, trecerilor pentru pietoni, etc

În acest sens, poliţiştii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice au executat și vor exercita în continuare acţiuni tematice pe linia depistării și sancționării conducătorilor auto care nu respectă actele normative în vigoare, riscând ca autovehiculul să le fie ridicat de pe locul unde au oprit/staționat neregulamentar.
Până în prezent au fost ridicate de pe domeniul public al municipiului Constanța un număr de 26 de autovehicule.
Activitățile de verificare și control se vor derula zilnic, iar scopul Direcției Generale Poliția Locală Constanța nu este acela de a-i amenda pe cetățeni sau de a –i împiedica să desfășoare anumite activități în limite legale, ci acela de a crea un climat de ordine și siguranță publică în municipiul Constanța.

Advertisement

Reamintim numerele de telefon la care cetățenii pot apela cu încredere pentru a semnala situații din sfera noastră de compentență instituțională -0241484205-Dispecerat sau 0799/606142(WhatsApp). (comunicat de presă Primăria Constanța)

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions