Conecteaza-te cu noi
stelian ion

Politica

Poliţia militară va fi componentă specializată a MAI. Camera Deputaților a decis!

Published

on

Poliţia militară va fi componentă specializată a Ministerului Apărării Naţionale, prevede un proiect de lege privind organizarea şi funcţionarea poliţiei militare, adoptat marţi de Camera Deputaţilor. Proiectul, care a primit majoritate de voturi, are ca obiect de reglementare organizarea şi funcţionarea poliţiei militare drept componentă specializată a Ministerului Apărării Naţionale, destinată să îndeplinească atribuţiile prevăzute de art. 36 alin.(1) din Legea nr. 346/2006. Astfel, atribuţiile poliţiei militare sunt stabilite, în principal, în următoarele domenii: respectarea şi menţinerea ordinii interioare şi a disciplinei militare de către personalul MApN, precum şi de către personalul militar străin participant la activităţi pe teritoriul naţional, conform acordurilor şi protocoalelor semnate la nivel de stat, sprijinul manevrei şi mobilităţii, al controlului şi îndrumării circulaţiei autovehiculelor şi coloanelor militare, asigurarea protecţiei personalului armatei, a securităţii obiectivelor militare şi a zonelor militare restricţionate din responsabilitatea Ministerului Apărării Naţionale, pe timp de pace, cercetarea infracţiunilor săvârşite de personalul militar din MApN, prin stabilirea atribuţiilor ofiţerilor care vor îndeplini, în cadrul parchetelor militare, sub conducerea şi coordonarea procurorilor militari, activităţi specifice organelor de cercetare penală speciale.

Personalul militar al poliţiei militare este format din cadre militare şi soldaţi şi gradaţi profesionişti. Numărul posturilor de ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri, soldaţi şi gradaţi profesionişti, în timp de pace şi la mobilizare sau concentrare, se stabileşte prin ordin al ministrului apărării naţionale, în limita efectivelor aprobate prin hotărâre a Guvernului. Camera Deputaţilor este prima cameră sesizată în cazul acestui proiect de lege, Senatul fiind forul legislativ decizional.

Sursa: stiripesurse.ro

Advertisement
palaz

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions