Conecteaza-te cu noi
stelian ion

Actual

Poliția Română. Sute de arme letale, indisponibilizate în ultimele șase luni

Published

on

De la începutul lunii septembrie 2020, până la finele lunii februarie a acestui an, Poliția Română, prin structurile de arme, explozivi și substanțe periculoase, a desfășurat, la nivel naţional, acțiunea „CINEGETIC 2020”, pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor de braconaj cinegetic și a altor fapte infracționale care aduc atingere regimului vânătorii și fondului cinegetic național.

În cele 6 luni, polițiștii au organizat 1.221 de acţiuni, fiind sesizate 726 de infracțiuni. Pentru comiterea infracțiunilor constatate, sunt cercetate 619 persoane.

Ca urmare a constatării acestor infracțiuni, au fost indisponibilizate, în vederea continuării cercetărilor, 288 de arme letale (dintre care 64 deținute ilegal) și 92 de arme neletale, supuse autorizării (dintre care 71 deținute ilegal), 6.676 de bucăți de muniţii letale (dintre care 3.125 deținute ilegal) și 4.823 de bucăți de muniţii neletale (3.808 deținute în mod ilegal).

De asemenea, polițiștii au indisponibilizat 78 de câini ogari sau metiși de ogari, 393 de lațuri și capcane neautorizate, 36 de autovehicule, 7.337 kg. de carne de vânat și 184 de exemplare de vânat din specii diferite.

Advertisement
palaz

”Totodată, au fost aplicate 906 sancţiuni contravenţionale, dintre care 116 la Legea nr. 407/2006, a vânătorii și protecției fondului cinegetic, 332 la Legea nr. 295/2004, privind regimul armelor și munițiilor și 458 la alte acte normative, în valoare totală de 557.707 lei.”, precizează Biroul de presă al Poliției Române.

Foto: Ilustrativ

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions