Conecteaza-te cu noi

Actual

Polițiștii au confiscat o jumătate de tonă de pește

Published

on

Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Tulcea au depistat, în zona de competență, doi cetăţeni români care transportau cu o autoutilitară, peste 550 kilograme de pește, fără documente legale.

În data de 13.02.2020, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Tulcea, acționând în baza unor informații, au oprit pentru control pe raza județului Tulcea, o autoutilitară, înmatriculată în România, în care se aflau doi cetățeni români, în vârstă de 37 și 48 de ani, cu domiciliul pe raza județului Ilfov, respectiv a municipiului București.

În urma controlului efectuat asupra autovehiculului, polițiștii de frontieră au constatat că transportau cantitatea de 1.279 kilograme de peşte, diferite specii. În urma verificărilor actelor de însoţire, s-a stabilit că pentru cantitatea de 566 kilograme de pește, persoanele în cauză nu deţineau documente legale.

Întrucât peştele pentru care nu existau documente, avea un aspect necorespunzător, a fost solicitat sprijinul DSVSA Tulcea, iar în urma verificărilor, aceștia au emis certificat sanitar veterinar ce prevedea măsura neutralizării (prin incinerare) a cantităţii de 566 kilograme la o unitate de profil din judeţul Tulcea.

Advertisement

Astfel, cantitatea de peşte a fost predată unei societăţi comerciale de profil pentru a fi distrusă, conform procedurilor legale, iar poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “deţinerea și transportul fără documente legale a peştelui şi altor vieţuitoare acvatice obţinute din pescuit ori produselor din peşte”, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions