Conecteaza-te cu noi

Actual

Poliţiştii au dat ieri amenzi în valoare de 16 milioane de lei. Vezi pentru ce

Published

on

În ultimele 24 de ore, polițiștii au verificat peste 31.000 de persoane față de care s-a dispus izolarea sau carantină și au aplicat peste 7.500 de amenzi privind restricționarea circulației, în valoare de aproximativ 16.000.000 de lei.

În cursul zilei de ieri, 13 aprilie, peste 13.000 de poliţişti au fost la datorie, în misiunile pentru menținerea ordinii publice în zona spitalelor și locațiilor de carantină, pentru depistarea persoanelor care se sustrag măsurilor de izolare sau carantină, pentru fluidizarea circulației, escortarea convoaielor sau a coloanelor de auto ori a autovehiculelor ce transportă materiale medicale sau pentru identificarea persoanelor în cadrul anchetelor epidemiologice, sprijinind totodată D.S.P.

Polițiștii au verificat și respectarea interdicțiilor impuse persoanelor aflate în izolare sau carantină și a celor impuse, pe timpul Stării de Urgență, unităților comerciale, efectuând totodată controale pentru combaterea criminalității economice.

În misiunile lor, polițiștii au fost sprijiniți de peste 3.700 de polițiști locali, alăturându-se, în activitățile în sistem integrant, jandarmi și efective ale M.Ap.N.

Advertisement

În ultimele 24 de ore, 529 de autovehicule (cu 1.645 de persoane) au fost preluate, din zonele de frontieră.

Au fost verificate 31.500 de persoane faţă de care s-a dispus izolarea sau carantina. Acțiunile au avut ca rezultate întocmirea a 11 dosare penale la art. 352 Cod Penal, privind zădărnicirea combaterii bolilor.

De asemenea, în cursul zilei de ieri, în urma verificărilor în teren, au fost aplicate 7.566 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 15.984.295 de lei, persoanelor care nu respectau prevederile privind restricționarea circulației.

Polițiștii sunt pregătiți pentru a interveni la sesizările oamenilor și pentru a oferi ajutor celor aflați în nevoie. Astfel, ieri, au realizat 3.075 de intervenții la evenimente, dintre care 2.586 au fost sesizate de cetățeni prin Apelul Unic de Urgență 112, fiind organizate 290 de acțiuni.

174 de persoane au fost prinse în flagrant delict, în timp ce comiteau infracțiuni sau imediat după aceea și alte 6 persoane urmărite au fost depistate.

Advertisement

În trafic, polițiștii au constatat 121 de infracțiuni rutiere, fiind reținute 223 de permise și retrase 128 de certificate de înmatriculare.

“Reamintim că dispozitivul de ordine și siguranță publică acționează pentru prevenirea și limitarea răspândirii noului Coronavirus (COVID 19), dar și pentru a preveni și combate ilegalitățile de orice fel.

Apelați 112 – Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă –  numai în cazuri de urgenţă, care necesită intervenţia promptă a structurilor specializate pentru soluţionarea acelui eveniment.”, precizează Biroul de presă al IGPR.

Foto: Ilustrativ

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions