Conecteaza-te cu noi

Actual

Polițiștii constănțeni au aplicat ieri 115 amenzi pentru depășirea vitezei legale

Published

on

În ursul zilei de ieri, 19 februarie, polițiști ai Biroului Drumuri Naţionale şi Europene din cadrul Serviciului Rutier și cei ai Biroului Rutier Constanța au desfăşurat acțiuni în zonele și pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat (DN39, DN3, DN2A și municipiul Constanța), pentru pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și pentru prevenirea accidentelor de circulație, ca urmare a nerespectării regimului legal de viteză.

În urma activităților, au fost aplicate 174 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 96.000 de lei, dintre care 115 pentru depășirea limitei legale de viteză.

Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării, 23 de permise de conducere și au fost retrase 4 certificate de înmatriculare.

Polițiștii rutieri vă recomandă să adoptați o manieră prudentă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelor și să respectați regimul legal de viteză, întrucât viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions