Conecteaza-te cu noi

Actual

Pompierul Viorel Dîmboi, avansat post-mortem. I-a fost conferită Emblema de onoare a MAI

Published

on

Ministrul afacerilor interne, Marcel Vela, a acordat gradul de sublocotenent post-mortem plutonierului adjutant Viorel Dîmboi, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Constanţa, care și-a pierdut viața în urma infectării cu COVID-19.

“De asemenea, prin Ordinul MAI nr. II/699 din 21.04.2020, pompierului i-a fost conferită Emblema de onoare a Ministerului Afacerilor Interne pentru dăruirea, până la sacrificiul suprem, de care a dat dovadă în sprijinul semenilor săi, în lupta împotriva pandemiei COVID-19.”, precizează un comunicat de presă al MAI.

Militarul avea 48 ani, iar din anul 2007 lucra ca pompier salvator în cadrul ISU Constanţa, fiind încadrat conducător auto pe autospecialele de stingere.

De-a lungul carierei s-a remarcat datorită modului profesionist în care îşi îndeplinea atribuțiile, fiind apreciat de superiorii și colegii alături de care își desfășura activitatea. Era căsătorit şi avea doi fii.

Advertisement

Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a transmis condoleanțe familiei îndoliate, aceasta fiind asigurată de întreg sprijinul în aceste momente extrem de dificile.

Reamintim faptul că plutonierul adjutant Viorel Dîmboi a fost înmormântat în cursul zilei de ieri, în oraşul Feteşti, unde locuia împreună cu familia.

COVID-19: Un pompier din judeţul Constanţa a murit

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions