Conecteaza-te cu noi

Actual

Portul Constanța, într-un moment cheie! Nu sunt permise pierderi de trafic!

Published

on

 

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța și Constanța Port Business Association au organizat luni, 27 februarie 2017, ora 11.30, la sediul companiei o dezbatere pe tema „Implicarea Portului Constanța în dezvoltarea transportului fluvio-maritim – provocări și soluții“. Alături de reprezentanții Administrației Porturilor Maritime, au participat operatori portuari și specialiști din cadrul CN Administrația Canalelor Navigabile SA. Întâlnirea a avut loc în cadrul Protocolului de colaborare semnat de CN APM și Constanța Port Business Association și face parte din acțiunile necesare pentru a creiona o strategie navală coerentă. Tema dezbaterii a fost aleasă în contextul situației de pe Dunăre, unde în această iarnă navigația a fost blocată din cauza înghețului, determinând prejudicii foarte mari companiilor care desfășoară activitate economică pe acest sector: transport naval, manipulări, exporturi și tranzit de mărfuri, transport maritim, agenturare nave, etc. „Nu putem vorbi despre o strategie navală fără Dunăre! Avem acest avantaj al Dunării față de alte porturi, dar de care nu beneficiem la adevăratul lui potențial. Dacă cei de la Dunăre au ajuns într-un impas, trebuie să acționăm, deoarece ne este și nouă afectată activitatea și pierdem trafic de mărfuri„ a declarat Ștefan Muntoiu, vicepreședintele Constanța Port Business Association. A fost subliniat faptul că atât administrația portuară cât și operatorii portuari au sesizat că Portul Constanța se află acum într-un moment-cheie în care trebuie să acționeze, deoarece nu mai pot fi permise pierderi de trafic în condițiile actuale ale pieței. Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța, Organizația Patronală Constanța Port Business Association, Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile SA, Administrația Porturilor Dunării Maritime Galați, Administrația Fluvială Dunărea de Jos,  Asociația Armatorilor și Operatorilor Portuari-Fluviali din România și alte companii private s-au reunit în cadrul Grupului de lucru pentru promovarea transportului naval, parte a Protocolului de colaborare semnat de CN APM și Constanța Port Business Association. Scopul grupului de lucru, care se va transforma într-o asociație cu statut profesional, o voce puternică a celor din transportul naval, este să definească o strategie și un plan de acțiuni comune, care să vizeze eliminarea blocajelor din calea unei dezvoltări armonioase a industriei portuare. Intenția membrilor grupului de lucru este să pună bazele unui parteneriat solid cu reprezentanții Ministerului Transporturilor, fiind solicitată o primă întâlnire în acest sens în perioada următoare.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions