Astăzi, 8 iunie, a avut loc un accident incredibil, în care s-au derulat scene greu de înțeles. Șoferul unui TIR cu numere de Bihor a acroșat un autobuz pe strada Dobrilă Eugeniu, din municipiul Constanța, apoi a lovit mai multe autoturisme, unele parcate, iar altele care se aflau în trafic. După ce a ieșit pe b-dul Aurel Vlaicu, ansamblul rutier a ajuns până aproape de intersecția cu b-dul Tomis dar s-a proptit într-un copac.
Ce spun polițiștii constănțeni
Cercetările privind accidentul rutier au fost preluate de către polițiști ai Serviciului Siguranță Rutieră.
Din primele investigații efectuate la fața locului a reieșit faptul că, în evenimentul rutier, au fost implicate, în total, 10 autovehicule, respectiv ansamblul format din cap tractor și semiremorcă, un autobuz de transport public de persoane și 8 autoturisme.
În urma accidentului au rezultat 2 victime, respectiv o femeie (conducătoare auto) și conducătorul ansamblului, despre care există indicii că ar avea afecțiuni medicale preexistente.
Șoferul a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate de către polițiști pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.