Conecteaza-te cu noi

Actual

Povestea care se scrie la hipodromul de la Delfinariu (video)

Published

on

Duminică va fi sărbătoare la hipodromul din  cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii din Constanța. Sportivii care se perfecționează aici în echitație, dar și micuții ”cu abilități mai puține”, care urmează hipoterapie, vor demonstra ce au învățat peste an și-l vor aștepta pe Moș Crăciun. ”Vor fi și surprize”, declară Olga Dimancea, psiholog specializat în echitație terapeutică.

„Aici, dincolo de echitație se scrie cumva o poveste despre cum acești copii se apropie de altă viețuitoare, de felul în care capătă mai multă încredere, de felul în care învață cum să interacționeze, cum să aibă răbdare, cum să înțeleagă mai bine comportamentele calului și-n felul acesta află mai multe despre ei înșiși. Pentru că a te urca pe un cal si a învăța să călărești presupune să creezi mai întâi o relație, presupune să cunoști calul, să-i cunoști comportamentele, să înveți despre asta și despre tine în relația cu calul. Este un animal de cel puțin 500 de kilograme pe care e nevoie să-l conduci la un moment dat, să te asculte, să-ți fie prieten. Tinerii care fac echitație învață foarte mult și despre ei”, subliniază Olga Dimancea.

Micuții care urmează orele de hipoterapie sunt ajutați de Gloria, o iapă scandinavă, blândă și iubitoare, să dobândească autonomie motrică și empatie.

”Ei învață de pe cal cum să realizeze anumite jocuri, anumite centre de lucru pe care noi le așezăm personalizat, cumva, deși nu pare de la distanță, ei par a se juca. Jocurile sunt personalizate pentru fiecare tip de afecțiune. Au niște numitori în comun și cumva acționează pe toate aceste paliere, pe partea de motricitate, de atenție, de concentrare a atenției, de focusare, de decizie în acțiune, de pași în acțiune, pentru că există mersul calului, totul se desfășoară în timp ce calul merge și aceasta înseamnă etapizarea procesului.” – mai spune Olga Dimancea.

Serbări similare la hipodromul din cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii au avut loc și în anii trecuți. În 2016, micuții au realizat o expoziție de felicitări confecționate și desenate de ei.

Declarații pe larg puteți vedea mai jos:

Advertisement

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions