Conecteaza-te cu noi

Actual

Povestea scufundării navei Queen Hind relatată de pilot. Detalii interesante!

Published

on

Într-o postare pe pagina  sa de facebook, pilotul navei Queen Hind, Rusu Ieronim Florin, care are o experienţă de peste 30 de ani, a prezentat filmul complet al tragediei navei. El a precizat că noul comandant al navei a preluat-o în ziua plecării din portul Midia şi că a solicitat două remorchere, având în vedere că este nou pe navă.

„Repet, această scrisoare deschisă se datorează indignării faţă de oportunişti, declaraţii şi afirmaţii false apărute în mass media şi pe reţelele de socializare.”, scrie pilotul Rusu.

Vă prezentăm integral scrisoarea sa, care a fost citită şi apreciată de foarte multă lume.

“Ma numesc Rusu Ieronim Florin, angajat la SC MARITIME PILOT SRL ca PILOT MARITIM 1, am 67 ani si sunt Pilotul navei QUEEN HIND.
Trebuie sa precizez ca sunt posesorul brevetelor Comandant de cursa lunga si Pilot maritim 1, avand o experienta in pilotajul navelor maritime de peste 30 ani, iar brevetul pe care-l posed imi da dreptul sa pilotez nave de orice marime, fara limite.
Consternarea mea este datorata celor aparute in presa scrisa si a informatiilor false, sau incomplete, aparute si pe retelele de socializare.
Doresc sa prezint filmul complet al tragediei navei QUEEN HIND :
Pe data de 25.11.2019 ora 10.20 m-am prezentat la bordul navei pentru plecarea navei QUEEN HIND de pe cheul de nord din portul Midia. Comandantul navei ma informeaza ca nava are pescaj Prova 5,90 m, Pupa 6,54 m iar pentru siguranta navei si a manevrei doreste doua remorchere, avand in vedere si faprul ca este nou pe nava; a preluat nava in ziua plecarii ei.
La plecarea de la cheu remorcherul CANAL SERVICE 11 a luat remorca prova, iar remorcherul BRAILA a luat remorca pupa. Incercand largarea navei de la cheu cu cele doua remorchere am constatat ca nava nu poate iesi de la cheu, ba mai mult se inclina la stanga foarte mult aprox 10 grade. Am stopat remorcherele, nava a revenit la inclinare zero. Folosind masina navei FOARTE INCET INAINTE am constatat ca nava nu se misca, refuzand sa paraseasca cheul. In acel moment am inteles ca nava este pusa pe uscat, fiind acostata la cheu si il informez pe Comandant despre aceasta.

Advertisement

Prima intrebare a acestuia a fost „ care este natura fundului marii in locul respectiv ?” Spunandu-i ca in acea zona a portului nu avem decat fund nisipos si mal, acesta imi sugereaza sa folosim masina JUMATATE INAINTE si nava va iesi de pe uscat; lucru care s-a dovedit adevarat. Odata ce nava a parasit cheul, remorcherele au inceput sa lucreze conform ordinelor primite, iar masina navei a fost redusa la FOARTE INCET INAINTE.

Parcurgand aprox. 500 m pana la iesirea din zona Santierului Naval, am remarcat ca nava guverneaza cu greutate, iar stabilitatea navei este precara, aceasta inclinandu-se la stanga sau la dreapta foarte mult. In acel moment am inteles gravitatea situatiei, am cautat sa mentin nava la extremitatea maxima din stanga senalului nevigabil. Trebuia sa evit blocarea portului in eventualitatea ca nava se va rasturna in mijlocul canalului navigabil. Nava incepuse sa se incline spre dreapta exagerat de mult. Eram convins ca exista riscul de rasturnare a navei, cu siguranta inainte de a iesi din port, drept pentru care am stopat nava si am solicitat aristenta tuturor remorcherelor din port.

Au raspuns prompt remorcherele BUCURESTI, ALEXANDERU 2 si PESCARUS 3. Cand remorcherele au sosit langa nava, desi au incercat sa impinga nava din tribord, bordul in care era inclinata nava, aceasta continua sa se incline, rasturnarea fiind iminenta. Trebuie sa mentionez ca toate cele 5(cinci) remorchere au executat comenzile primite prompt si cu profesionalism. Nava fiind foarte tare inclinata, desi am luat in calcul reintoarcerea navei la cheu, masina navei nu a mai raspuns la comenzi, fiind probabil inundata cu apa.

La acel moment Comandantul navei, intelegand ca nava este pierduta, a ordonat ABANDONAREA NAVEI si salvarea echipajului. Subsemnatul am fost recuperat de remorcherul BUCURESTI. De la bordul remorcherului am coordonat permanent prin radiotelefonul portabil actiunea de salvare a echipahului. Parte din echipaj erau la prova navei, altii la pupa navei, iar un alt grup se aflau linga comanda de navigatie, impreuna cu Comandantul navei; 22 membrii in echipaj, inclusiv Comandantul navei. Permanent am tinut legatura cu Capitania Portului Midia prin radiotelefon, iar atunci cand un membru al echipajului a cazut la apa, am solicitat prin Capitania Portului, serviciul ambulanta 112 si am ordonat pilotinei MARITIME 2 sa asiste remorcherul CANAL SERVICE 11 si sa dea o mana de ajutor pentru recuperarea marinarului cazut in apa. Stiam ca acest marinar urma sa intre in soc hipotermic.
Toată actiunea de salvare a echipajului s-a desfasurat in timp record pentru ca nimeni din exterior nu a intervenit peste ordinele pilotului, repartizarea pozitiilor remorcherelor si a pilotinei fiind datorata pilotului ce a coordonat si evaluat situatia de la fata locului, fiind la bordul remorcherului BUCURESTI.
Consider ca toata actiunea declansata si desfasurata de la momentul ABANDON NAVA a fost un succes datorat bunei pregatiri a marinarilor romani aflati la bordul remorcherelor : CANAL SERVICE 11, BRAILA, ALEXANDRU 2, PESCARUS 3, BUCURESTI si pilotina MARITIME 2.

Acestia au salvat vieti ale marinarilor aflati pe nava QUEEN HIND si desi doar ei merita toate laudele, noi marinarii romani, nu ne-am facut decat datoria fata de semenii nostrii.
Personal, ca Pilot Maritim 1, nu doresc lauri sau laude, dar nici nu accept ca vreun merit al acestor echipaje sa fie insusit de oportunistii de la uscat, mai ales ca acesti oportunisti isi permit sa trunchieze adevarul unei situatii dramatice, sa dea declaratii false etc.
Ma intreb : mintind, in urma unei tragedii, oare ce au de castigat ?
Repet, aceasta scrisoare deschisa se datoreaza indignarii fata de oportunisti, declaratii si afirmatii false aparute in mass media si pe retelele de socializare.

Advertisement

Comandant de Cursa Lunga,
Pilot Maritim 1
Rusu Ieronim Florin”

Foto: Pilotul Florin Rusu împreună cu doi colegi. Poză preluată de pe pagina de facebook

Scrisoare deschisa Ref : Tragedia QUEEN HIND Ma numesc Rusu Ieronim Florin, angajat la SC MARITIME PILOT SRL ca PILOT…

Publicată de Florin Rusu pe Miercuri, 27 noiembrie 2019

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions