Conecteaza-te cu noi

Actual

Prefectul Constanței anunță noi măsuri pe litoral înaintea sezonului estival: magazine închise și circulație restricționată

Published

on

Magazinele din mai multe localități ale județului Constanța se vor închide, începând de duminică, la ora 18.00, iar restricțiile de circulație vor intra în vigoare după ora 20.00, a anunțat prefectul Silviu Coșa, care așteaptă la un număr mare de turiști în primele zile din luna mai. Prefectul județului Constanța, Silviu Coșa, a declarat, vineri, la Digi24, că a avut loc ședința Colegiului Prefectural în care s-a decis constituirea unui grup de lucru pentru turism, alcătuit din toate instituțiile cu reprezentare la nivel guvernamental, la nivelul administrațiilor locale care se ocupă de plaje și la nivelul asociațiilor patronale din domeniu. Dialogul va fi zilnic. În ceea ce privește rata de incidență și problemele legate de pandemie, vineri va avea loc o ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență și se va constata din nou încadrarea județului Constanța în pragul de peste 3 la mie, „ceea ce va atrage măsurile aferente cu care ne-am obișnuit și încadrarea unor localități, printre care și municipiul Constanța, în pragul de 4 la mine, ceea ce înseamnă că pentru următoarele 14 zile, începând de duminică, magazinele vor funcționa până la ora 18.00, iar restricțiile de circulație vor intra în vigoare după ora 20.00”.

„Sperăm ca în felul acesta trendul de scădere a ratei de incidență care s-a înregistrat în ultima săptămână să se mențină, astfel încât turiștii să poată beneficia de condiții cât mai lejere în perioada sărbătorilor pascale și 1 Mai”, a spus prefectul.

Prefectul a spus că se așteaptă la un număr mare de turiști în primele zile din luna mai, instituțiile fiind pregătite pentru garantarea siguranței cetățenilor, inclusiv a siguranței sanitare. Întrebat dacă agenții economici de pe litoral își pot prelungi orarul de funcționare, în condițiile în care, de exemplu, rata de incidență este joi de peste 4 la mie, dar vineri scade, prefectul a răspuns că măsurile care trebuie respectate în funcție de rata de incidență sunt generale în toată țara, ele țin de siguranța sanitară a oamenilor și nu crede că ar fi în beneficiul cuiva să se facă excepții. De asemenea, rata de incidență cu măsurile aferente se constată în interval de 48 de ore de la anunțarea mediei: „noi în general am uzat de acest interval de timp pentru a vedea dacă trendul este crescător, caz în care trebuie să adoptăm măsuri, sau este unul oscilant și atunci avem 48 de ore pentru a regla măsurile și a rămâne în acel prag de incidență care se asigură anumite condiții mai relaxate”. Întrebat, totodată, cât de delicată este situația în Vama Veche, unde dacă se îmbolnăvesc doar câteva persoane rata de incidență ar putea să crească, prefectul a răspuns că rata de incidență în comuna Limanu, de care ține Vama Veche din punct de vedere administrativ, nu este în acest moment una care să inducă mari temeri acum.

Sursa: stiripesurse.ro

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions