Conecteaza-te cu noi

Politica

Prefectul Niculescu, demersuri pentru noi legături aeriene pe litoral și redarea sălii de sport din Ciobanu către comunitate

Published

on

Așa cum i-a obișnuit pe locuitorii județului Constanța, prefectul George Niculescu își prezintă activitatea săptămânaă printr-o informare remisă presei. Săptămâna care tocmai s-a încheiat este descrisă de reprezentantul Guvernului în teritoriu drept una plină de activități constructive și în folosul cetățenilor județului Constanța. Printre discuțiile la care a participat se numără și una avută cu inspectorul șef al ISJ Constanța, Sorin Mihai și consilierul județean Bogdan Bola, tema principală constituind-o “demersurile ce trebuie făcute pentru ca sala de sport din localitatea Ciobanu, transformată în sală de fitness, ACTIVITATE PRIVATĂ, se poate întoarce în slujba localnicilor, mai precis, a copiilor comunei, pentru o viață sănătoasă.” Un alt punct important din agenda de săptămâna trecută a prefectului Niculescu se referă la introducerea de noi zboruri către și dinspre litoral. În acest sens, prefectul informează că a transmis o adresă ministrului Transporturilor, Lucian Bode.

“În special în sezonul estival, atunci când dinamica pe litoral este una foarte mare, trebuie să găsim soluții eficiente pentru românii care vor să călătorească”, explică prefectul.

Iată mesajul complet al prefectului:

Stimați locuitori ai județului Constanța,

Săptămână trecută a fost una extrem de încărcată, din toate punctele de vedere. Așa că, un nou „Jurnal al Prefectului de Constanța” vă poate contura o imagine a activității pe care un prefect o întreprinde. Îmi mențin dorința să am o activitate transparentă, iar acest fapt sper că se poate observa prin acțiunile mele. În rândurile de mai jos, retrospectiva săptămânii trecute.

Advertisement

Luni, 20 ianuarie
Am început săptămâna cu o ședință de lucru, la care au participat șefii departamentelor din cadrul Instituției Prefectului Județului Constanța. Împreună, am trasat obiectivele săptămânii. Apoi, la invitația Statului Major al Forțelor Navale, am avut onoarea să fiu de față la plecarea puitorului de mine și plase „Viceamiral Constantin Bălescu” (PM-274), nava care se va afla la comanda Grupării Navale Permanente a NATO de luptă contra minelor. Reiterez mândria pe care o simt, ca român, atunci când buna pregătire a militarilor noștri este recunoscută la nivel internațional! Vânt bun din pupă!
Apoi, am făcut o vizită la viitorul sediu al Serviciului de Pașapoarte, situat într-un centru comercial de pe strada Ștefan cel Mare. Am discutat cu proprietarul spațiului, care va trebui, în cel mai scurt timp, să finalizeze lucrarile de compartimentare.

Marți, 21 ianuarie
Am avut o întâlnire cu dl. Sorin Mihai, inspectorul școlar general al ISJ Constanța și cu dl. Bogdan Bola, consilier județean, în care am discutat ce demersuri trebuie făcute pentru ca sala de sport din localitatea Ciobanu, transformată în sală de fitness, ACTIVITATE PRIVATĂ, se poate întoarce în slujba localnicilor, mai precis, a copiilor comunei, pentru o viață sănătoasă. A doua zi, miercuri, l-am invitat și pe dl. Primar al comunei Ciobanu dar acesta nu a dat curs invitației. De asemenea, am participat cu drag la bilanțul anual al jandarmilor constănțeni, care au raportat un an 2019 plin de reușite.

Miercuri, 22 ianuarie
Am întreprins mai multe activități de organizare, de eficientizare și optimizare, care sper că se vor reflecta în calitatea muncii pe care o vom face aici, în Instituția Prefectului Județului Constanța. Totodată, am luat legătura cu mai mulți primari de pe raza județului Constanța, care mi-au comunicat diverse subiecte de interes.

Joi, 23 ianuarie
Am trimis o adresă oficială către ministrul Transporturilor, dl. Lucian Bode, cu referire la importanța unor legături aeriene interne ale Constanței cu restul aeroporturilor majore din România. În special în sezonul estival, atunci când dinamica pe litoral este una foarte mare, trebuie să găsim soluții eficiente pentru românii care vor să călătorească. De asemenea, am făcut trei adrese la nivel local, în ceea ce privește construcția imobilului de pe Blvd. Tomis 49A (zona Lupoaică). Am cerut lămuriri atât de la Inspectoratul de Stat în Construcții, de la Direcția Județeană de Cultură dar și de la Primaria Municipiului Constanța.

Vineri, 24 ianuarie
Ultima zi a săptămânii a stat sub semnul Unirii Principatelor. Cu această ocazie, am participat la două evenimentele solemne dedicate celor 161 de ani scurși de la Unirea Moldovei cu Țara Românească. Am fost prezent la manifestările din Piața Ovidiu, apoi la un eveniment organizat la Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand”, filiala Constanța.

Advertisement

Îmi doresc ca săptămâna aceasta să reușesc să ajut cât mai mulți constănțeni și să fac, alături de colegii mei, cât mai multe pentru acest județ. Simt un sprijin deosebit din partea multor oameni, dar și o reticență din partea altora. Respect ambele abordări și vreau să transmit că sunt deschis la dialog cu toți cei care își doresc acest lucru.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions