Conecteaza-te cu noi

Actual

Cumpărați spărgătoare de gheață! Se aude, cabinet Grindeanu?

Published

on

Vremea din această iarnă a fost aspră cu noi și cu țara noastră. Este inutil să vă reamintesc ce zile și nopți friguroase au fost și câte probleme am avut de întâmpinat noi, ca și persoane fizice, dar și autoritățile statului. Nu mai vorbesc acum despre deszăpezire, despre drumuri blocate, despre nopți pierdute la volanul mașinilor blocate din cauza viscolelor care s-au abătut asupra Dobrogei. Nici despre faptul că am fost izolați de restul țării. Acum vreau să mă refer la situația Dunării, care ține captive mai multe barje.  Da, Administrația Canalelor Navigabile lucrează și pe canale se poate circula dar nu are cine să o facă. În urmă cu câteva zile aveam doar 2 nave blocate pe Dunăre. Acum am înțeles că sunt și foarte multe barje în aceeași situație. Singurul lucru pe care îl pot face este să aștepte ca vremea să revină la normal și traficul pe Dunăre să fie reluat. Dar asta presupune așteptare și pierderea unor sume foarte mari de bani. Cui îi pasă, oare?

Perseus, singurul spărgător de gheață

Din pură curiozitate am studiat situația spărgătoarelor de gheață, la nivel mondial. S-au făcut investiții foarte mari și există spărgătoare profesioniste care ajută navele aflate în dificultate din cauza vremii extrem de reci. Știați că noi am avut, înainte de cel de-al doilea Război Mondial (!!!) un spărgător de gheață, respectiv remorcherul Mântuirea, care deschidea șenalul navigabil între Brăila și Marea Neagră? Cargourile prinse de gheață erau deblocate de acest remorcher. Ulterior, prin anul 1966, a fost lansat la apă Viteazul, primul spărgător de gheață construit în România. La ora actuală, avem doar nava Perseus. Este un spărgător de gheață relativ mai nou, a fost construit la Brăila, în perioada 1984-1989 (adică, pe vremea lui Ceaușescu!). Este o navă mare, de 70 de metri lungime și 16 m lățime, care acționează la ora actuală între Brăila și Sulina. Da, au fost reluate cursele cu bacul între mai multe destinații și ultima despre care vă pot spune este între Galați și localitatea IC Brătianu. Dar restul Dunării?

Starea navei Perseus

Advertisement

Nava Perseus nu arată rău dar are nevoie de remotorizare și modernizarea echipamentelor. De foarte mulți ani se încearcă aceste investiții dar sunt scumpe, nava lucrează din greu doar pe parcursul iernilor grele iar autoritățile nu s-au înghesuit să aloce fondurile necesare. Ce-i drept, Perseus poate interveni și în caz de incendiu sau pentru punerea pe uscat a unei nave dar foarte puțină lume știe aceste lucruri foarte impoartante. Este adevărat că ar costa vreo 8 milioane de euro, iar suma nu este deloc mică. Dar poate ar fi important și pentru actualul Guvern să-și îndrepte privirea și spre acest domeniu și să aloce banii necesari investiției. Că iarna nu s-a terminat și vor veni și alte probleme. Asta ca să mă refer doar la anul acesta!

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions