Conecteaza-te cu noi

Actual

Premierul Cîțu: “De Înviere, nu sunt permise petrecerile”

Published

on

Premierul Florin Cîțu a avut, miercuri, o întrevedere cu reprezenanții cultelor. Tema principală a constituit-o modul în care se va desfășura slujba de Înviere.

„Am avut astăzi o nouă întâlnire cu reprezentanţi ai cultelor religioase din România, în perspectiva Sărbătorilor Pascale şi a altor momente religioase importante din perioada următoare. Am punctat faptul că la nivelul Guvernului nu dorim să intervenim în nici un fel în desfăşurarea tradiţională a sărbătorilor religioase şi nu avem în vedere să introducem măsuri suplimentare faţă de cele existente. Aşa cum am stabilit în Guvern în urma consultărilor cu reprezentanţii cultelor religioase, va fi permisă circulaţia persoanelor în noaptea de Înviere, respectiv 1 mai-2 mai 2021, precum şi în noaptea de 8 mai – 9 mai 2021 (sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramadan), pentru participarea credincioşilor la slujbele religioase. Acestea vor putea fi organizate atât în interiorul, în exteriorul lăcaşelor de cult, sau simultan, în condiţiile sanitare cunoscute pentru protejarea sănătăţii oamenilor”, a scris Florin Cîţu miercuri pe Facebook.
Prim-ministrul a mai spus că reprezentanţii cultelor religioase au fost de acord că respectarea măsurilor de distanţare, purtarea măştii, asigurarea condiţiilor de dezinfectare sunt soluţia pentru ca activităţile religioase să se desfăşoare în siguranţă sanitară.

Într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria, premierul a precizat trei reguli principale pe care românii trebuie să le respecte.

„Din punctul nostru de vedere ne interesează doar respectarea regulilor: mască, distanță, dezinfectant. Modul în care se desfășoară slujbele nu intervenim. E foarte important să păstrăm aceste reguli. Am primit și de la Partiarhia României niște recomandări și le luăm în calcul. O să avem o noapte de Înviere fără probleme și le-am cerut în continuare susținerea reprezentanților cultelor în procesul de vaccinare”, a spus Florin Cîțu.

INFO! Pe 8 aprilie, Guvernul a aprobat hotărârea privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României cu 30 de zile, începând cu data de 13 aprilie, cât şi pentru stabilirea măsurilor care sunt aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Prin urmare, este prelungită circulaţia în perioada 1 mai – 2 mai, în intervalul orar 20.00 – 05.00, pentru ca oamenii să poată participa la slujba de Înviere, iar magazinele vor fi închise la ora 20.00, în Vinerea Mare, nu la ora 18.00. Şi în perioada 8 mai – 9 mai, persoanele pot circula între ora 20.00 – 05.00 pentru a participa la sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramazan.
De asemenea, decizia prevede ca staţiunile de pe litoral să fie deschise, cu respectarea regulilor în vigoare, însă la o capacitate de maximum 70%, după modelul celor de la munte.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions