Conecteaza-te cu noi

Actual

Preotul constănțean arestat pentru pornografie infantilă, acuzat că a încercat să corupă o a doua minoră

Published

on

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iași au dispus extinderea urmăririi penale și a acțiunii penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de pornografie infantilă în forma tentativei, corupere sexuală a minorilor și racolarea minorilor în scopuri sexuale față de inculpatul Rece Gheorghe Daniel, în urma faptelor reținute în sarcina sa.

Potrivit unui comunicat de presă al DIICOT , cu ocazia cercetărilor efectuate în prezenta cauză, s-a constatat că, în perioada 25.06.2019 – 15.07.2019, prin intermediul unei rețele de socializare, inculpatul a încercat să determine o a doua minoră, în vârstă de 10 ani, să producă material pornografic, constând în crearea, cu ajutorul telefonului mobil, a unor imagini în care aceasta apare ca având un comportament sexual explicit, precum şi să îi transmită şi pună la dispoziţie respectivul material pornografic cu minori.

De asemenea, s-a reținut că, la data de 14.07.2019, prin intermediul aceleiași rețele de socializare, a pus la dispoziția persoanei vătămate minore imagini cu caracter sexual explicit, cunoscând faptul că aceasta are vârsta de 10 ani.

În cursul aceleiași zile, după ce a aflat că persoana vătămată minoră are vârsta de 10 ani, inculpatul a reiterat față de aceasta propunerea de a se deplasa în zona Mangalia pentru a întreține relații sexuale cu el.

Advertisement

”Prin ordonanță din data de 30.07.2019 în cauză s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului Rece ca fiind săvârșite față de prima persoana vătămată minoră din infracțiunea consumată de pornografie infantilă, prev. de art. 374 alin. 1 și 2 C.p. în infracțiunea de pornografie infantilă în forma tentativei, prev. de art. 32 rap. la art. 374 alin. 1 și 2 C.p., constând în aceea că, în perioada decembrie 2018 – aprilie 2019, a încercat să determine persoana vătămată minoră, în vârstă de 13 ani, să producă material pornografic, prin crearea, cu ajutorul telefonului mobil, a unor imagini în care aceasta apare ca având un comportament sexual explicit, precum și să îi transmită prin intermediul telefonului mobil materialul pornografic cu minori rezultat.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.”, precizează comunicatul de presă al DIICOT.

Reamintim că pe 17 iulie, preotul de la biserica din satul Coroana, comuna Albeşti, judeţul Constanţa, a fost arestat preventiv la Iași.

El a fost acuzat că ar fi determinat o minoră, în vârstă de 13 ani, să producă material pornografic, constând în crearea, cu ajutorul telefonului mobil, a unor imagini şi înregistrări video în care aceasta apare ca având un comportament sexual explicit, precum şi să îi transmită şi să îi pună la dispoziţie respectivul material pornografic.

De asemenea, în cursul lunii iunie, preotul ar fi distribuit, prin intermediul reţelelor de socializare, către o colegă de clasă a minorei, fotografiile în care aceasta apărea în ipostaze cu caracter sexual explicit.

Advertisement

Preotul constănțean acuzat de pornografie infantilă, arestat pentru 30 de zile.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions