Conecteaza-te cu noi

Politica

Preşedintele Iohannis: “Ne aşteptăm, din păcate, la o creştere a numărului bolnavilor”

Published

on

În cursul zilei de azi, preşedintele Klaus Iohannis a făcut o vizită la Spitalul Militar de Campanie ROL 2, amenajat în incinta Institutului Naţional de Gerontologie şi Geriatrie “Ana Aslan” Otopeni.

El a declarat că  lucrurile vor fi în continuare mai grave şi se aşteaptă la o creştere a numărului bolnavilor, însă a spus că statul se pregăteşte din ce în ce mai bine pentru a trece de această perioadă foarte grea.

“Este o perioadă grea, este o perioadă foarte grea. Din păcate, şi asta ne spun experţii, lucrurile în continuare vor fi mai grave. Ne aşteptăm, din păcate, la o creştere a numărului bolnavilor, dar vedem cu toţii că şi statul se pregăteşte din ce în ce mai bine. Îmi doresc foarte mult ca şi românii să fie din ce în ce mai bine pregătiţi şi să respecte aceste norme. Împreună vom trece prin această criză”, a afirmat şeful statului, citat de AGERPRES.

Preşedintele a făcut apel la cetăţeni să respecte normele de igienă şi să evite contactul cu alţi oameni.

Advertisement

“Oricât de bine ar fi pregătite autorităţile, şi sunt bine pregătite, o parte semnificativă revine fiecărui român în acest demers de a preveni răspândirea coronavirusului. Este foarte, foarte important – şi o să repet acest lucru la fiecare declaraţie pe care o fac – evitaţi contactul cu alţi oameni, evitaţi să vă atingeţi, să vă îmbrăţişaţi, evitaţi cu orice preţ să vă întâlniţi într-un loc cu mai mulţi oameni! Respectaţi toate normele de igienă! Oricât de paradox ar suna, cel mai important lucru este să ne spălăm foarte des pe mâini, să evităm să ne atingem fizic cu alte persoane”, a adăugat Iohannis.

Foto: Ştirile Protv

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions