Conecteaza-te cu noi

Actual

PRESShub: O informație adevărată, folosită pentru o știre falsă. Când sunt amendați cei care își acoperă fața cu o mască

Published

on

Amenzi usturătoare pentru cei care poartă mască sanitară pe stradă, în Austria. Vienezii nu mai trebuie să poarte mască de la 1 martie 2023 și, mai mult decât atât, chiar ar putea să fie amendați, dacă fac acest lucru, deoarece, potrivit Ziarul Romanesc, din punct de vedere pur legal, purtarea măștii este o infracțiune. Până la 1 martie, purtarea măștii era obligatorie în autobuze și în trenuri.

„Viena a eliminat obligativitatea purtării măştilor de protecţie în transportul public, iar acum cei care încă poartă măşti au interdicţie de a face acest lucru şi ar putea fi chiar amendaţi”, este știrea publicată de agenția de știri Mediafax, care a fost apoi distribuită de cei care încă vor să compromită măsurile luate în pandemia de COVID-19 în aproape toată lumea.

„Adunătură scăpată de la azilul de lunatici conduc astăzi Europa.. Oițele zombizat urmează fără întrebări”, a fost reacția generală a românilor care în 2020-2021 au refuzat să poarte mască pentru a se proteja de coronavirus și încă nu au depășit momentul „botniță”.

Deși știrea pleacă de la un adevăr, informațiile au fost folosite pe rețelele sociale pentru a crea o premisă falsă, care a devenit apoi virală. Este adevărat că Viena a ridicat, de pe data de 1 martie, obligativitatea purtării măștii de protecție în mijloacele de transport. Și este adevărat că îi amendează pe cei care își acoperă fața, scriu jurnaliștii de la PRESShub.

Legea care interzice acoperirea feței

Advertisement

Amenda pentru „purtarea măștii” are, de fapt, legătură cu o lege dată în Austria în 2017. Actul normativ, denumit Anti-Face Covering Act sau AgesVG prevede că „oricine își acoperă sau ascunde trăsăturile feței cu îmbrăcăminte sau alte obiecte în locuri publice sau în clădiri publice în așa fel încât să nu mai fie recunoscute săvârșește o contravenție administrativă și se pedepsește cu amendă de până la 150 de euro.”

Informația completă o găsiți aici:

O informație adevărată, folosită pentru o știre falsă. Când sunt amendați cei care își acoperă fața cu o mască

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions