Conecteaza-te cu noi

Actual

Prima Doamnă a Statelor Unite vine la Mihail Kogălniceanu pentru a se întâlni cu militarii americani

Published

on

Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, va întreprinde o vizită în România şi Slovacia în perioada 5-9 mai pentru a se întâlni cu membri ai personalului militar şi diplomatic american, cu refugiaţi ucraineni, lucrători umanitari şi profesori, a informat luni biroul Primei Doamne, transmite Reuters, citat de AGERPRES.

În data de 6 mai, soţia preşedintelui Joe Biden se va întâlni cu militarii americani de la baza aeriană Mihail Kogălniceanu, după care se va îndrepta spre Bucureşti, unde va avea întâlniri cu oficiali ai guvernului român, cu membri ai ambasadei Statelor Unite, cu lucrători umanitari şi cu profesori care lucrează cu copii ucraineni refugiaţi.

Călătoria Primei Doamne va mai include vizite în oraşele slovace Bratislava, Kosice şi Vysne Nemecke, unde se va întâlni cu oficiali guvernamentali, cu refugiaţi şi lucrători umanitari, a indicat biroul său.

Vizita lui Jill Biden constituie cel mai recent semnal de sprijin din partea unor reprezentanţi americani de rang înalt în favoarea Ucrainei şi a ţărilor vecine care ajută refugiaţi ucraineni.

Advertisement

Până la 27 aprilie, mai mult de 3 milioane de ucraineni au trecut graniţa în Polonia, în jur de 817.000 în România şi aproape 372.000 în Slovacia, dintr-un total de aproape 5,5 milioane de refugiaţi, conform datelor ONU.

Foto: CNN

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions