Actual

Prima locomotivă hibrid de manevră din lume, lansată în gara Constanța

feb. 22, 2018 Maria Ionescu

Astăzi, în Gara Constanța a fost prezentată prima locomotivă hibrid de manevră din lume. Aceasta este o locomotivă clasică diesel transformată în cadrul unui proiect coordonat de compania România Euroest SA. Hibridul feroviar LHy-M prezintă unele avantaje față de locomotivele clasice: reducerea emisiilor poluante 70%, a consumurilor specifice 30-60%, precum și a costurilor de întreținere cu circa.15%. Proiectul a fost realizat sub coordonarea unei firme private cu fonduri de stat. Valoarea acestuia este de 3.560.041 lei.

Comments

comments

Maria Ionescu

About The Author

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!