Conecteaza-te cu noi

Politica

Prima şedinţă de Guvern după demisia miniştrilor ALDE. Ce proiect important pentru Constanța se va discuta

Published

on

Potrivit unui comunicat al Executivului, pe agenda şedinţei va fi inclus proiectul de hotărâre referitor la aprobarea cuantumului minim al burselor de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social pentru elevii din învăţământul preuniversitar de stat, cu frecvenţă, care se acordă elevilor în anul şcolar 2019-2020 şi cel privitor la aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii “Spital regional de urgenţă Cluj”.

Pe ordinea de zi se află şi proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2019 pentru Societatea “Avioane Craiova” SA, aflată sub autoritatea Ministerului Economiei şi proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2019 pentru Societatea ROMAERO SA, aflată de asemenea sub autoritatea Ministerului Economiei.

Proiectul de hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1340/2001 privind organizarea şi funcţionarea Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat, precum şi pentru modificarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 27/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei se află, totodată, pe agenda Executivului.

Executivul va mai avea pe ordinea de zi un memorandum cu tema Strategia de administrare a datoriei publice guvernamentale 2019-2021, precum şi trei note referitoare la Raportul privind activitatea întreprinderilor publice pentru anul 2018, la Planul Anual de Lucru al Guvernului 2019, actualizat, precum şi la transmiterea unei cereri către Consiliul Local al Municipiului Constanţa, judeţul Constanţa, în scopul adoptării unor hotărâri ce au ca obiect transmiterea unor imobile din domeniul public al municipiului Constanţa în domeniul public al statului, în vederea dării în administrare Ministerului Apărării Naţionale. Conform sursei citate, este vorba despre terenul situat în intravilanul municipiului Constanţa, zona Metro 2, înscris în cartea funciară a municipiului Constanţa nr. 249783, nr. cadastral 249783, pentru înfiinţarea unui cimitir militar; o parte din terenul situat în intravilanul municipiului Constanţa, lot 1, înscris în cartea funciară a municipiului Constanţa nr. 228940, nr. cadastral 228940, pentru amplasarea unui monument comemorativ de for public dedicat Zilei Dobrogei.

Advertisement

Aceasta este prima şedinţă de guvern după ce miniştrii ALDE au demisionat. Preşedintele Klaus Iohannis a refuzat propunerile de miniştri interimari înaintate de premierul Viorica Dăncilă pentru portofoliile lăsate libere în urma acestor demisii.

“Criza în care ne aflăm este generată de PSD prin comportamentul iresponsabil faţă de guvernarea României. Această criză, de care sunt vinovaţi PSD şi toţi aliaţii lor din aceşti ani, tinde să se acutizeze şi să aibă consecinţe din ce în ce mai grave, care vor fi resimţite de toţi cetăţenii. Conflictele din coaliţia de guvernare, disperarea PSD de a rămâne la putere, luptele interne şi târguielile pe funcţii nu au nicio legătură cu agenda reală a românilor. Eu nu girez sub nicio formă un astfel de joc politic meschin şi, ca atare, resping categoric propunerile înaintate pentru miniştrii interimari”, a afirmat preşedintele, săptămâna trecută, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni.

În replică, premierul Viorica Dăncilă i-a transmis preşedintelui Klaus Iohannis că cetăţenii încă aşteaptă explicaţii cu privire la motivul pentru care “încalcă repetat Constituţia” şi a afirmat că încercarea acestuia de “a crea panică în societate este de un cinism incalificabil”.

De asemenea, Guvernul a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu un posibil conflict juridic de natură constituţională între Executiv şi preşedintele României pe tema refuzului şefului statului de numire a miniştrilor interimari.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions