Conecteaza-te cu noi

Administratie

Primăria Castelu caută un furnizor de fructe și legume pentru școlari și preșcolari

Published

on

Pentru încurajarea unei alimentații sănătoase, Uniunea Europeană a încurajat consumul de fructe, legume și lapte în școli. Statisticile arată că în anul școlar precedent, peste 20 de milioane de copii au beneficiat de acest program. În România, la programul cornul și laptele s-au adăugat fructele sau legumele, care au fost acordate tuturor elevilor în școli. În județul Constanța, cei peste 80.000 de școlari și preșcolari beneficiază în prezent de corn și lapte, însă, în multe dintre comunități nu se acordă fructele sau legumele lipsesc cu desăvârșire de pe mesele copiilor. Asta deoarece, nimeni nu se înghesuie să livreze fructele sau legumele. O situație de acest gen se regăsește și comuna Castelu, unde autoritățile locale nu reușesc să găsească un furnizor pentru fructe sau legume.

„Începând din acest an școlar, Consiliul Județean Constanța a lăsat latitudinea primăriilor să organizeze licitațiile pentru atribuirea contractelor de furnizare a fructelor sau legumelor în școli, în sarcina autorității județene rămânând doar procesul de furnizare a cornului și laptelui. Preșcolarii și școlarii din comuna Castelu beneficiază de lapte și corn, nu însă de fructe sau legume. Asta se întâmplă deoarece nimeni nu s-a arătat interesat să se înscrie la licitația pentru atribuirea contractului. Nu știu care ar fi explicația pentru faptul că nu se înghesuie nimeni să livreze fructe sau legume în școli, dar este posibil ca furnizorii să fugă de acest contract deoarece vorbim în acest caz de alimente ușor perisabile. În acest caz, costurile sunt mai mari decât la lapte și corn“, a declarat viceprimarul comunei Castelu, Antoneta Prodan.

Viceprimarul din Castelu spune că oferta de contract va expira în curând, dar va fi publicată din nou. Prodan speră ca măcar în semestrul II să fie acordate fructele sau legumele. În total, în comuna Castelu sunt 540 de copii de grădiniță și școlari care ar trebui să beneficieze de programul fructe, legume și lapte. Antoneta Prodan spune că, pe lângă laptele și cornul, fructele și legumele pentru elevi sunt foarte binevenite, în condițiile în care aceste alimente reprezintă o masă sănătoasă pentru copii.

Iată lista produselor care vor fi distribuite elevilor

Advertisement

Fructe și legume: mere, pere, struguri de masă, prune, morcov, păstârnac, țelină rădăcină, sfeclă roșie, ardei grași, castraveți proaspeți; – Lapte și produse lactate: lapte de consum fără adaos de lapte praf (lapte tratat termic, pasteurizat sau UHT), produse lactate fermentate fără adaos de lapte praf ( iaurt, lapte acru, lapte covăsit, chefir, sana și alte sortimente de lapte fermentate sau acrite); – Produse de panificație: corn sau baton din făină integrală; covrigi simpli sau biscuiți uscați din făină integrală fără adaos de zahăr, îndulcitori și alți aditivi alimentari. Pe parcursul săptămânii, unui preșcolar/elev i se vor acorda gratuit 2 porții de fructe și/sau legume, 2 porții de lapte, o porție de produse lactate și 5 porții de produse de panificație. Pentru asigurarea diversității, porția de fructe și/sau legume va fi însoțită de o porție de biscuiți și/sau covrigi uscați, iar porția de lapte și produse lactate va fi însoțită de corn și/sau baton. În cazul în care unitățile de învățământ nu dispun de spații de depozitare, porția de produse lactate poate fi înlocuită cu o porție de lapte.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions